Reducerile de vară la îmbrăcăminte şi încălţăminte încep la 1 august

Agenții economici vor aplica în perioada 1 august – 31 octombrie reduceri semnificative la îmbrăcăminte și încălțăminte, informează Primăria sectorului 1 într-un comunicat remis luni.

Conform legii, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă adresată administrației locale.

Marile lanțuri de magazine și alți comercianți care vor să facă reduceri de prețuri la produsele sezoniere pe care le comercializează trebuie să depună notificări de soldare la primărie cu cel puțin 15 zile înaintea datei de aplicare a reducerilor.

Potrivit comunicatului, agenții economici care își desfășoară activitatea în sectorul 1 pot depune notificările la Registratura primăriei sau pot trimite documentația prin poștă. Programul de lucru cu publicul este luni, marți, joi în intervalul orar 8,30 — 18,30 iar miercuri și vineri între orele 8,30 — 16,30.

Citeste si:  Sibiul, unicul loc din Transilvania unde mii de turişti descoperă misterele mumiilor

Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier (confecții, marochinărie, tricotaje, încălțăminte, articole sportive).

Nerespectarea dispozițiilor legale generale privind vânzările de soldare se sancționează cu amendă de la 2.000 la 10.000 de lei iar efectuarea de vânzări de soldare fără notificare se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata