România, condamnată din nou la CEDO pentru condiţiile de detenţie

Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata a 7.000 de euro daune materiale cetățeanului Mircea Dan Butiuc pentru tratamentul degradant la care a fost supus în timpul detenției din penitenciarul de la Poarta Albă, informează marți un comunicat al CEDO.

Reclamația a fost depusă de cetățenii români Mircea Dan Butiuc și Andrei Dumitrof în 2007, dar ulterior cel de-al doilea a anunțat CEDO că renunță la acțiune în iunie 2013.

Mircea Dan Butiuc a fost condamnat în 2006 pentru trafic de droguri la opt ani de închisoare în penitenciarul de la Poarta Albă. El a fost eliberat condiționat în 2010 și trăiește în prezent în Constanța.

Citeste si:  Vladimir Putin: Rusia s-ar putea retrage din CEDO

Ambii bărbați s-au plâns la CEDO de tratamentul inuman și degradant la care au fost supuși în timpul detenției.

Mircea Dan Butiuc s-a plâns în special că a trebuit să trăiască într-o celulă de 35 mp împreună cu alți 14 prizonieri, fără o ventilație corespunzătoare. În plus, el a reclamat lipsa de igienă și a încălzirii în timpul iernii, precum și faptul că celula în care trăia era infestată cu păduchi și gândaci. Nu în ultimul rând, el s-a plâns de faptul că a fost silit în mod regulat să se dezbrace pentru a fi percheziționat, precum și faptul că a fost supus la intimidări de către paznicii închisorii.

Citeste si:  România, locul al şaselea în topul statelor cu cele mai multe plângeri la CEDO

CEDO a decis că articolul 3 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea torturii și a tratamentului degrandant, a fost încălcat și a dispus ca statul român să-i plătească lui Mircea Dan Butiuc daune materiale de 7.000 de euro și cheltuieli de judecată de 35 de euro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata