Bacău: Percheziţii la locuinţa preşedintelui CJ şi a fostului administrator public al judeţului

33

Președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, a primit mandat de aducere la sediul DNA București, după percheziția efectuată joi, sub coordonarea procurorilor anticorupție, la vila în care locuiește cu părinții și prietena sa.

O percheziție a fost făcută și în apartamentul fostului administrator public al județului Bacău, Dorina Popouțanu.

Descinderile au urmat celor efectuate, tot joi, la sediul Consiliului Județean, precum și în alte 25 de locații, între care Direcția Județeană de Drumuri și o clădire de birouri din centrul municipiului, despre care se presupune că ar aparține Adrianei Nistor, prietena președintelui CJ Bacău, în cadrul unei anchete privind fapte de corupție, după obținerea autorizațiilor legale din partea unei instanțe judecătorești.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2005-2012, a unor infracțiuni de corupție.

Citeste si:  Dunca, despre băncile cu credite în franci: Vreau să văd soluţiile, pentru că până acum şi-au bătut joc!

În desfășurarea acțiunii, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, s-a întors la începutul săptămânii din concediul de odihnă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata