Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, împlineşte 60 de ani

31

Angela Merkel este prima femeie cancelar al Germaniei și primul fost cetățean al Republicii Democrate Germane care a condus Germania reunificată. Totodată, ea este cunoscută și ca unul dintre arhitecții Uniunii Europene.

Angela Dorothea Kasner s-a născut la 17 iulie 1954, la Hamburg, Republica Federală Germană. Fiica unui pastor luteran și a unei profesoare de limba engleză și latină, Angela Merkel a crescut într-o zonă rurală, la 80 km nord de Berlinul din Republica Democrată Germană, după ce familia s-a mutat în Est, la scurt timp după nașterea ei. A urmat Școala Goethe, din Templin, unde profesorul Hans-Ulrich Beeskow a pregătit-o pentru Olimpiada de Matematică. ”Eleva Angela Kasner nu a ținut niciodată să atragă atenția asupra sa în perioada comunistă din orașul Templin, Germania de Est”, conform declarațiilor profesorului ei de matematică, citat de publicația The Telegraph. Hans-Ulrich Beeskow a caracterizat-o pe Angela Kasner ca fiind o elevă ambițioasă și foarte capabilă: ”Era pasionată, determinată, dar niciodată într-un mod nesănătos. Era o ambiție sănătoasă. Nu lua niciodată decizii pripite, ci mereu cu prudență și circumspecție”.

Citeste si:  Criza îi împinge pe spanioli să caute de lucru în străinătate

Din 1973, a studiat Fizica la Universitatea din Leipzig, luându-și doctoratul în 1978. Mai târziu, a lucrat la Institutul de Chimie Fizică, din cadrul Academiei de Științe din Berlin (1978-1990).

După căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, Merkel s-a înscris în noul partid Demokratischer Aufbruch (”deșteptarea democrației”).

În decembrie 1990, a fost aleasă în Bundestag (Camera Deputaților), reprezentând o circumscripție din districtul Vorpommern-Rügen, landul Mecklenburg-Vorpommern, în cadrul primelor alegeri organizate în Germania reunificată. După ce partidul ei a fuzionat cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU), a fost numită ministru pentru femei și tineret, în Cabinetul condus de cancelarul Helmut Kohl. În 1994, a fost numită ministru al mediului, protecției naturii și siguranței nucleare, funcție care i-a adus o vizibilitate mai mare și o platformă pe care și-a fundamentat cariera politică. Avându-l ca mentor pe Helmut Kohl, din postura de cel mai tânăr ministru din guvern, Angela Merkel era adesea numită de cancelar ”mein Mädchen” (fata mea).

Citeste si:  Fotbal - CM 2014: Costa Rica produce o nouă surpriză, 1-0 cu Italia

În urma înfrângerii suferite de guvernul condus de Helmut Kohl, în alegerile generale din 1998, Angela Merkel a fost numită secretar general al Uniunii Creștin-Democrate, iar la 10 aprilie 2000 a devenit prima femeie președinte al partidului. În 2002, a pierdut candidatura pentru funcția de cancelar din partea CDU, în fața lui Edmund Stoiber. După ce Edmund Stoiber a fost învins în cursa cu Gerhard Schröder, Angela Merkel a devenit și liderul opoziției din Bundestag.

A susținut o serie de reforme economice și sociale, pledând pentru schimbări în legislația muncii. A militat pentru un parteneriat transatlantic puternic și o prietenie cu Statele Unite, susținând invadarea Irakului, despre care a spus că e „inevitabilă”. A criticat susținerea guvernului german pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană, argumentând că preferă un „parteneriat privilegiat”.

Citeste si:  Angela Merkel consolidează libertatea presei: ziariştii pot publica şi informaţii "top secret"

La 30 mai 2005, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a nominalizat-o să candideze la funcția de cancelar, contracandidatul său fiind Gerhard Schroder, de la Partidul Social Democrat (SPD). CDU a câștigat 35,3% din voturi la alegerile din 18 septembrie 2005, iar SPD a luat 34,2%, dar niciunul dintre cele două partide nu a putut forma o majoritate în Bundestag. După trei săptămâni de negocieri, CDU și SPD au ajuns la o înțelegere, conform căreia Merkel devenea cancelar, iar SPD obținea 8 din cele 16 locuri din Cabinet. Merkel a fost aleasă cancelar de majoritatea deputaților din Bundestag (397 la 217), la 22 noiembrie 2005.

La scrutinul din 27 septembrie 2009, Alianța Uniunea Creștin-Democrată (CDU) — Uniunea Creștin-Socială (CSU) a câștigat 33,8% din voturi și a format împreună cu Partidul Liberal (FDP) o coaliție de guvernare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata