Procurorii care l-au anchetat pe Berbeceanu, trimişi în judecată

17

Ioan Mureșan, fost procuror șef al DIICOT – Alba, și Nicolaie Ioan Cean, fost procuror în aceeași structură, au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), ei fiind acuzați că au săvârșit mai multe nereguli în anchetarea polițistului Traian Berbeceanu.

Ioan Mureșan este acuzat de auz în serviciu, represiune nedreaptă și fals intelectual, iar Nicolaie Ioan Cean va fi judecat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție.

De asemenea, a fost deferit justiției Alin Mirel Muntean, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba.

Într-un dosar separat instrumentat de DIICOT, Traian Berbeceanu a fost trimis tot miercuri în judecată pentru fapte de corupție.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2012, Traian Berbeceanu i-a transmis lui Ioan Mureșan, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, că are informații cu privire la activități infracționale desfășurate de procurorul Nicolaie Cean și polițistul Alin Muntean, atrăgându-i atenția că va sesiza organele ierarhic superioare cu privire la neregulile din anumite dosare, vehiculându-se și informații privind deținerea de către Berbeceanu a unor înregistrări în sensul celor arătate.

În luna august 2012, Ioan Mureșan i-a solicitat în repetate rânduri lui Berbeceanu să îl numească pe Alin Muntean ca șef al Serviciului de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor din cadrul BCCO Alba.

Citeste si:  18 august 2010 - ziua în care a murit Politehnica Iaşi

În urma verificărilor în cadrul serviciului, Berbeceanu a constatat o serie de nereguli privind înregistrarea cauzelor, inclusiv a unor documente clasificate, precum și lipsa din registrul de evidență a cauzelor penale a datelor privind dosare înregistrate în noiembrie — decembrie 2010, în lucru la Alin Muntean.

În aceste condiții, având suspiciuni cu privire la Alin Muntean, Berbeceanu a refuzat solicitarea lui Ioan Mureșan.

„Aspectele menționate mai sus, care periclitau pozițiile funcționarilor publici, precum și interesele unor persoane din anturajul acestora, au fost de natură a-i determina pe inculpații Mureșan Ioan și Cean Nicolaie, împreună cu ofițerul de poliție Muntean Alin, să conceapă un plan prin care, folosindu-se de prerogativele și atribuțiile funcțiilor deținute, să obțină, în mod injust, denigrarea și decredibilizarea ofițerului de poliție Berbeceanu Traian, retragerea avizului de poliție judiciară deținut de acesta, precum și înlăturarea ofițerului din dosarele pe care le instrumenta”, susține DNA.

În acest context, începând cu luna mai 2013, în mai multe dosare de urmărire penală aflate pe rolul DIICOT — Serviciul Teritorial Alba, Ion Mureșan și Alin Muntean au direcționat declarațiile unor învinuiți și martori audiați în aceste cauze, fără legătură cu obiectul cauzelor și fără existența vreunei sesizări scrise, către persoana lui Berbeceanu, evidențiindu-se o acțiune concertată pentru obținerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea lui Berbeceanu în fapte de natură penală.

Citeste si:  Caz unic în istoria DIICOT: Hoţii de bijuterii dădeau spargerea în 60 de secunde

Pentru a obține acele declarații de la învinuiți, Alin Muntean a facilitat persoanelor audiate, aflate în stare de arest preventiv, comunicarea cu membrii familiei sau cu alte persoane apropiate.

O altă categorie de declarații ce au fost utilizate de Ioan Mureșan în susținerea acuzării au constituit-o cele luate unor persoane aflate în relații de dușmănie cu Berbeceanu (persoane cercetate de acesta, persoane arestate în urma acțiunilor BCCO Alba), precizează procurorii DNA.

Acestea au fost completate de o serie de procese-verbale de investigații, întocmite preponderent în perioada august-octombrie 2013 de Alin Muntean, care era și ofițer de caz, conținând aspecte neverificabile din perioada 2011-2012 privitoare la pretinse legături ale lui Berbeceanu cu persoane cercetate, aspecte care, dacă ar fi fost reale, ar fi trebuit raportate în acea perioadă de către cei ce le-au cunoscut.

De asemenea, Alin Muntean a întocmit mai multe procese-verbale având ca obiect constatări ale unor legături infracționale rezultate din listinguri ale unor posturi telefonice sau din supravegheri operative, prezentând date trunchiate, cu scopul de a sugera anumite filiere de transmitere de către Berbeceanu a unor informații către mediile infracționale.

Referitor la învinuirea adusă lui Berbeceanu, de a fi informat o anumită persoană despre percheziția din 10 mai 2012, a rezultat că postul telefonic menționat de Ioan Mureșan în referatul cu propunere de arestare ca fiind al persoanei atenționate nu aparținea acesteia, ci era utilizat de o altă persoană.

Citeste si:  Nou dosar pe numele Alinei Bica

În ce privește învinuirea de a fi informat aceeași persoană despre efectuarea, în data de 8 octombrie 2012, a unei percheziții domiciliare, referatul cu propunere de arestare întocmit de Ioan Mureșan conține o expunere de date neconcludente pentru cauză.

Din actele prezentului dosar a mai rezultat că Nicolaie Cean, care până în vara anului 2013 a fost procuror la DIICOT-ST Alba, a efectuat demersuri și a pus la dispoziție celorlalți doi inculpați, în înțelegere cu aceștia, martori dispuși să dea declarații nereale împotriva lui Berbeceanu.

De asemenea, Nicolaie Cean a furnizat anumitor martori, anterior audierii lor de către Ioan Mureșan, date nereale cu privire la participația penală a lui Berbeceanu în scopul introducerii acestor informații false în declarațiile date anchetatorilor.

Contribuția sa la susținerea anchetei efectuate în mod abuziv de Ioan Mureșan și Alin Muntean s-a mai materializat și prin formularea unei declarații personale împotriva lui Berbeceanu ca martor cu identitate protejată, aducând o gravă vătămare drepturilor și intereselor legale ale polițistului: respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputație și onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata