Sărbători religioase – 17 iulie

22

Ortodoxe

Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei

Greco-catolice

Sf. m. Marina

Romano-catolice

Ss. Alexie, cerșetor; Marcelina, fc.

Sfânta Mare Muceniță Marina, pomenită în calendarul creștin ortodox la 17 iulie, era originară din Antiohia Pisidiei, fiică a unui oarecare Edesie, slujitor al unui templu păgân. A rămas fără mamă de mică, astfel că a fost crescută de o femeie care locuia în apropierea cetății. A aflat de credința creștină de la cei din apropiere și a început să trăiască în rugăciune, dorind să sufere pentru Hristos.

Citeste si:  Cele mai de succes documentare româneşti pot fi vizionate online, până la 12 octombrie

Aflând de aceasta, tatăl său a alungat-o de acasă, Sfânta Marina trăind astfel ca păstoriță în apropierea cetății. Întâlnind-o întâmplător, guvernatorul Antiohiei a încercat să o ia la reședința sa, dar Marina a refuzat propunerile guvernatorul, mărturisindu-și credința. Acesta iritat a trimis-o la chinuri, pe care Marina, deși foarte tânără, le-a răbdat, fiind în cele din urmă decapitată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata