Parlamentar olandez, printre victimele accidentului aviatic din Ucraina

12

Un politician olandez, reprezentant al organismului legislativ suprem al Olandei, Willem Witteveen, se numără printre victimele catastrofei aviatice din estul Ucrainei, informează, vineri, Wall Street Journal, citat de RIA Novosti.

Potrivit cotidianului american, politicianul în vârstă de 62 de ani, care preda de asemenea dreptul la Universitatea din orașul olandez Tilburg, se afla în avionul prăbușit împreună cu soția și fiica sa.

Witteveen, membru al Partidului Muncii, a fost ales de două ori în Senat, camera superioară a parlamentului olandez, în 1999 și 2013.

Citeste si:  BP ia pachetul majoritar de acțiuni în firma SUA Finite Carbon

Un avion Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur și la bordul căruia se aflau 298 de oameni, dintre care 85 de copii și 15 membri ai echipajului, s-a prăbușit joi după-amiaza în estul Ucrainei.

Autoritățile de la Kiev au acuzat de catastrofă forțele separatiste din zonă, iar acestea, la rândul lor, au declarat că nu dețin arme care să permită doborârea unui avion la o asemenea altitudine. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata