45 de ani de când a fost făcut primul pas pe suprafaţa Lunii

17

Primul pas al omului pe un alt corp celest decât Pământul a fost făcut la 20 iulie 1969 – astronautul american Neil Armstrong a pășit pe suprafața Lunii, rostind celebra expresie rămasă în istorie: „este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”.

Cuvintele sale legendare au fost mult timp subiect de dezbatere. Înregistrarea audio de la acea vreme, puțin performantă, lăsa să se înțeleagă că a omis un articol în fața cuvântului om (a man, în engleză). Neil Armstrong a afirmat mereu că a spus o frază bine construită. Și, în 2006, un informatician australian i-a dat dreptate, grație unui computer sofisticat.

Punând piciorul pe Lună, în direct, în fața a sute de milioane de telespectatori uluiți, Neil Armstrong a devenit primul om, care a călcat pe solul unei lumi extraterestre. Acest om modest a devenit instantaneu un erou mondial, o icoană a odiseii spațiale.

Neil Armstrong, primul pământean care a pășit pe Lună, a fost urmat 20 de minute mai târziu de colegul său Buzz Aldrin, conform unei înțelegeri mai vechi între cei doi, după cum scria Collins, în 1974, în cartea sa „Carrying the Fire”. Cei doi pionieri au explorat locurile timp de două ore și jumătate. Au strâns 21 de kilograme de roci, au făcut fotografii și au plantat steagul american.

Citeste si:  Drapelul naţional ucrainean a fost arborat pe primăria din Slaviansk

Onoarea de a face primii pași pe Lună ar fi trebui să-i revină pilotului LEM, Buzz Aldrin. Potrivit lui James Hansen, autorul unei biografii a lui Neil Armstrong, NASA l-ar fi preferat pe comandantul misiunii Apollo 11, considerând că acesta era mai apt să-și asume povara celebrității.

Călătoria pe Lună a fost ultima aventură spațială a lui Neil Armstrong. O aventură care l-a marcat pentru totdeauna.

Naveta Apollo 11 a fost lansată de la baza Cape Kennedy la 16 iulie 1969.

În calitate de comandant al misiunii Apollo 11, care l-a făcut să intre în istorie, Neil Armstrong a fost cel care a informat centrul de control Houston despre aselenizarea modulului lunar (LEM) pilotat de Buzz Aldrin: „Houston, aici baza Liniștii. Vulturul a aterizat”. În total, expediția a durat 22 de ore. Au fost amplasate pe Lună instalații de cercetare, fiind prevalate probe de praf selenar. Totodată, a fost dezvelită o placă memorială, rămânând înfipt în solul selenar un drapel al SUA.

Citeste si:  A murit Edgar Mitchell, al şaselea astronaut american care a păşit pe Lună

Întoarcerea modulului „Eagle”, recuplarea cu nava, îmbarcarea astronauților și întoarcerea pe Terra au decurs conform planului, aterizarea având loc la 24 iulie 1969.

La bordul portavionului „Hornet”, președintele Richard Nixon i-a felicitat personal pe cei trei astronauți. Armstrong, Aldrin și Collins, au fost primiți sărbătorește la New York, Chicago și Los Angeles, unde președintele a oferit o recepție în onoarea lor. Ca o recunoaștere a realizării astronauților americani, în 1973, mineralogii sovietici au numit un nou mineral descoperit în deșertul Gobi armstrongit.

Neil Armstrong s-a născut la 5 august 1930 la ferma bunicilor săi, în apropiere de Wapakoneta (statul Ohio).

Citeste si:  Români din SUA caută o viaţă mai bună în armata americană

Pasionat din copilărie de expedițiile de cercetaș, de zboruri și construirea de aparate de zbor, la vârsta de 14 ani a luat cursuri de zbor, procurându-și banii necesar muncind într-o farmacie, iar la 16 ani a obținut brevetul de pilot.

După absolvirea studiilor liceale la Wapakoneta, s-a înscris, în 1947, la Academia de Marină a Universității Purdue, din Lafayette (statul Indiana) și a obținut un master în această disciplină la Universitatea din California de Sud.

După doi ani, în 1949, și-a satisfăcut serviciul militar la baza Pensacola din Florida în cadrul unităților de parașutiști ale forțelor navale, fiind mobilizat pe frontul din Coreea, unde a participat la 78 de campanii, la finalul cărora a fost decorat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata