De pe contul de Facebook piratat al WSJ, hackerii au anunţat prăbuşirea avionului lui Obama în Rusia

16

O grupare necunoscută de hackeri a atacat duminică, 20 iulie, pagina de Facebook a prestigioasei publicații Wall Street Journal (WSJ), pe care a postat o informație falsă despre prăbușirea Air Force One în Rusia și posibilitatea ca vicepreședintele Joe Biden să susțină un discurs către națiune, relatează luni agenția de presă RIA Novosti.

După 20 de minute, ziarul a anunțat pe contul său din rețeaua de socializare că pagina sa a fost piratată și a eliminat informațiile false, dar unii utilizatori reușiseră să realizeze capturi.

Pe fondul doborârii avionului malaezian în estul Ucrainei, informațiile false din WSJ au suscitat reacții dintre cele mai diverse. O parte dintre utilizatori s-a declarat extrem de îngrijorată în legătură cu informațiile privind posibilitatea prăbușirii avionului președintelui Barack Obama în Rusia.

Citeste si:  Hackeri turci contra cetăţeni israelieni

Imediat au venit comentarii despre ‘începerea celui de-al treilea război mondial’, ‘necesitatea de a-i suna pe cei apropiați’ și mărturisiri că ‘astfel de informații sunt șocante’. Alții dimpotrivă au tratat cu umor ‘incidentul’, întrebându-se dacă este într-adevăr cazul să se ascundă într-un adăpost nuclear și dacă Biden chiar ar face față unei astfel de situații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata