Iohannis: Cultura este o cale sigură pentru o Românie mai bună

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Klaus Johannis, a declarat sâmbătă, 19 iulie, la Răstolița, la deschiderea celei de-a X-a ediții a Festivalului Văii Mureșului, că în opinia sa cultura este o cale sigură pentru o Românie mai bună, iar acest lucru l-a dovedit la Sibiu.

‘Cultura este o cale sigură pentru o Românie mai bună. Sunt convins de acest lucru și cred că am dovedit în Sibiu că se poate. Se poate, promovând cultura, realiza foarte multe lucruri și recomand oricui, oricărui primar, oricărui președinte de consiliu județean, dacă are această șansă, să o facă și va fi mai bine’, a declarat Klaus Iohannis.

Liderul PNL a spus că este pentru prima oară când vizitează Valea Mureșului Superior, a remarcat calitatea festivalului și le-a mulțumit organizatorilor, în special președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, care a inițiat acest festival în urmă cu 10 ani, pe vremea când era prefect al județului.

‘Sunt foarte impresionat, este pentru mine prima dată când vin la acest frumos festival. Recunosc că este și prima dată când vin în această parte, pe Valea Mureșului Superior, un peisaj excepțional, cu oameni foarte primitori. Este un festival foarte, foarte bine organizat, am vizitat deja foarte multe dintre casele care arată un pic din tradiția locului și este clar că aici se pregătesc oamenii cu multă dragoste și dăruire pentru acest festival. Îi felicit pe toți și recomand tuturor celor care ne aud sau ne văd să vină la acest festival’, a spus Klaus Iohannis. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.