Biden: ”M-am uitat în ochii lui Putin şi i-am spus că nu are suflet”

21

Vicepreședintele american Joe Biden a mărturisit că în 2011 s-a uitat în ochii lui Vladimir Putin și i-a spus că nu are suflet, declarația sa intervenind pe fondul indignării în creștere din partea comunității internaționale după prăbușirea avionului de linie malaezian cu 298 de persoane la bord, care cel mai probabil a fost doborât de o rachetă sol-aer de rebelii din estul Ucrainei susținuți de Moscova, după cum relatează CBS.

Într-un amplu interviu pentru The New Yorker, vicepreședintele Biden și-a amintit de întâlnirea sa cu Putin în 2011, pe vremea când acesta era prim-ministru.

Citeste si:  Un diamant oval albastru a fost vândut cu 32 de milioane de dolari

„Am avut un interpret, iar când a fost să-mi arate biroul său, i-am spus: E uimitor de ce este capabil capitalismul, nu-i așa? Un birou magnific”, evocă Biden.

În acel moment, ei s-au trezit foarte aproape unul de altul și, potrivit vicepreședintelui american, el i-ar fi spus: „Dle prim-ministru, mă uit în ochii dumneavoastră și cred că nu aveți suflet”.

Putin s-a uitat la el, a zâmbit și i-a răspuns reținut: ”Se vede că ne înțelegem unul pe celălalt”.

În iunie 2001, președintele american de atunci, George W. Bush, a declarat, după o întâlnire cu Putin în Slovenia, că s-a uitat în ochii liderului rus și a văzut sufletul unui om în care poate să aibă încredere.

Citeste si:  Regiunea Lugansk din estul Ucrainei doreşte să formeze o uniune cu Rusia

Mult mai târziu, în 2008, pe vremea când era senator, Hillary Clinton a taxat această afirmație a lui Bush jr., căruia i-a reproșat că, în politica externă a administrației sale, a pus un accent prea mare pe relațiile sale personale cu unii șefi de stat. ”Aș dori să-i amintesc că Putin a fost agent KGB și, prin definiție, nu are suflet”, a spus ea, într-o declarație memorabilă, care este frecvent citată de atunci. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata