Feribot naufragiat în Coreea de Sud: Proprietarul navei găsit mort

21

Poliția sud-coreeană a anunțat marți că a fost descoperit corpul omului de afaceri Yoo Byung-Eun, proprietar – printr-un lanț de filiale – al feribotului care a naufragiat în luna aprilie provocând moartea a peste 300 de persoane, notează AFP.

Corpul bărbatului în vârstă de 73 de ani a fost găsit pe 12 iunie într-o livadă din Suncheon, un oraș aflat la 300 de kilometri sud de Seul.

Cadavrul se afla în stare avansată de descompunere, motiv pentru care a fost foarte greu de identificat și necesită timp pentru a stabili cauzele decesului.

La fața locului au fost găsite mai multe sticle de băuturi alcoolice, a explicat presei șeful poliției din Suncheon, Woo Hyung-Ho. ‘Nu știm dacă este crimă sau sinucidere’, a declarat el. ‘Sperăm că analizele vor permite să aflăm mai multe despre asta și să stabilim data decesului’, a adăugat el.

Citeste si:  Comisia Europeană a prezentat un plan în 10 puncte pentru depăşirea crizei imigranţilor

Yoo Byung-Eun era capul familiei care controla compania maritimă Chonghaejin Marine Co, proprietară a feribotului Sewol care s-a scufundat pe 16 aprilie în largul coastei meridionale a Coreii de Sud cu 476 de persoane la bord, printre care 325 de liceeni.

Dintre cei 304 morți, aproape 250 erau elevi la același liceu, aflat la sud de Seul, într-o călătorie cu școala.

Catastrofa a aruncat în doliu Coreea de Sud, care se mândrește că în câteva decenii a trecut de la stadiul de țară ruinată de război la cel de națiune bogată și avanpost al tehnologiilor moderne.

Citeste si:  Angelina Jolie, distinsă de regina Elisabeta pentru lupta împotriva violenţelor sexuale din zonele de război

Poliția a lansat un mandat de arestare pe numele lui Yoo Byung-Eun la scurt timp după naufragiu, însă el s-a ascuns. Forțele de ordine au efectuat, fără succes, mai multe percheziții de anvergură, cu participarea a mii de polițiști, într-un vast complex agricol și religios legat de numele lui.

Autoritățile au oferit un premiu în valoare de 500 de milioane de yeni (360.000 de euro) pentru orice informație care ar fi dus la arestarea sa.

Anchetatorii doreau să îl interogheze pe omul de afaceri în legătură cu mita primită, deturnare de fonduri și presupuse încălcări ale regulilor de securitate.

Citeste si:  Peste 20 imigranţi ilegali decedaţi după scufundarea unei ambarcaţiuni în Bosfor; destinaţia ar fi fost România

Fiica lui, Yoo Som-Na, a fost arestată la Paris, unde este închisă în prezent, în așteptarea extrădării în Coreea de Sud, decizie pe care o contestă împreună cu avocații săi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata