Olt: Muzeu în ruinele unei biserici din Grojdibodu

13

Ruinele unei biserici din secolul al XIX-a din comuna Grojdibodu, județul Olt, vor fi amenajate anul acesta pentru a găzdui un muzeu al localității în care vor fi expuse obiecte datând din neolitic și până în perioada modernă, descoperite în comună, precum și exponate specifice activității unei zone pescărești în contextul în care Grojdibodu este situată pe malul Dunării și în imediata apropiere a fostului lac Potelu, desecat în urmă cu 40 de ani.

Realizarea muzeului din Grojdibodu în ruinele unei biserici va fi posibilă datorită unui proiect depus de administrația comunei în cadrul Grupului de Acțiune Locală (FLAG) din zona pescărească „Sudul județului Olt” pentru a primi finanțare din fonduri europene prin Programul Operațional pentru Pescuit.

Citeste si:  Europa de Est a devenit o zonă de risc sporit

Managerului Grupului de Acțiune Locală (FLAG) din zona pescărească „Sudul județului Olt”, Gabriel Radu, a declarat că proiectul pentru realizarea unui muzeu la Grojdibodu în biserica părăsită din localitate a fost aprobat, are o valoare de 200.000 euro și contractul de finanțare urmează a fi semnat în două săptămâni. Proiectul trebuie finalizat până la finele anului 2015.

Gabriel Radu a menționat că FLAG va mai implementa anul acesta proiecte în alte localități de la Dunăre, urmărindu-se și încurajarea sectorului turistic, deocamdată slab dezvoltat în județul Olt.

Unul dintre proiectele deja aprobate este cel pentru crearea unei microburse de pește în orașul Corabia. Au mai fost aprobate pentru finanțare și urmează să fie semnate contractele în următoarele două săptămâni proiectele pentru o piață de pește în comuna Orlea și pentru reamenajarea și extinderea pavilionului cu specific acvatic și pescăresc al muzeului din Orlea. Potrivit lui Gabriel Radu, până în prezent, valoarea totală a proiectelor aprobate se ridică la suma de 1,1 milioane de euro.

Citeste si:  Orban, discuții cu Hans Klemm și un congresman american despre cooperarea în domeniul securității

Autoritățile locale din sudul județului Olt au depus proiecte și pentru reabilitarea unor cămine culturale, iar partenerii privați din Grupul de Acțiune Locală au depus proiecte pentru achiziția de ambarcațiuni pentru pescuit și agrement, de realizare a unor pensiuni etc.

Zona pescărească este situată în sudul județului Olt, de-a lungul Dunării, cuprinzând localitățile Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Vișina, Gârcov și Corabia.

Consiliul Județean Olt, consiliile locale din comunele menționate și orașul Corabia, alături de asociații de pescari, asociații agricole și organizații nonguvernamentale au constituit un parteneriat în vederea accesării de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea durabilă a zonei pescărești din sudul județului Olt. Suma maximă totală ce poate fi accesată de consiliile locale este de două milioane de euro, o sumă similară putând fi atrasă de către întreprinzătorii privați din zona menționată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citeste si:  România, ritm de creştere surprinzător în T4 2013, cel mai bun din ultimii cinci ani
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata