Preşedintele francez dezminte zvonurile legate de căsătoria sa în luna august

17

Președintele francez, François Hollande, a dezmințit zvonurile care au circulat în ultimele zile conform cărora ar urma să se căsătorească la 12 august cu actrița Julie Gayet, informează marți postul RTL din Franța.

Șeful statului a făcut această precizare luni seara, în cursul unui dineu cu o serie de jurnaliști, după ce mai multe ziare au scris că s-ar putea să-și oficializeze foarte curând relația cu actrița Julie Gayet, dezvăluită de presă în luna ianuarie și care a dus la despărțirea șefului statului de cea care atunci deținea rolul de primă doamnă a Franței, jurnalista Valerie Trierweiler.

Citeste si:  Cât câştigă liderii primelor 12 puteri economice ale lumii?

‘Singurul eveniment pe care îl cunosc în data de 12 august este aniversarea mea’, a spus François Hollande, care luna viitoare va împlini 60 de ani, are patru copii dintr-o relație cu o colegă de partid, socialista Segolene Royal, și care nu a fost căsătorit niciodată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata