China: Un oraş a fost închis după ce o persoană a murit de ciumă bubonică

12

Un oraș chinez a fost închis și 151 de persoane au fost plasate în carantină săptămâna trecută, după ce un bărbat a murit de ciumă bubonică, a anunțat marți presa oficială, preluată de AFP.

Cei 30.000 de locuitori ai orașului Yumen (provincia Gansu, nord-vestul Chinei) nu au voie să plece din localitate, iar poliția obligă mașinile să ocolească orașul, informează postul CCTV.

Victima, în vârstă de 38 de ani, a tranșat o marmotă moartă, probabil infectată, ca să își hrănească câinele, relatează Beijing News.

Citeste si:  Un an de la EuroMaidan: Preşedintele Petro Poroşenko, huiduit în Piaţa Independenţei

‘Orașul are destul orez, făină și ulei pentru a-și hrăni locuitorii timp de o lună’, a adăugat CCTV, precizând că ‘autoritățile nu mai permit nimănui să plece din oraș’.

Ciuma bubonică este o infecție bacteriană care afectează îndeosebi animalele. Puricii sunt adesea purtători ai bolii după ce pișcă șobolani sau alte rozătoare contaminate, putând-o transmite omului. În secolul al XIV-lea, o epidemie de ciumă bubonică, numită ”ciuma neagră”, a făcut zeci de milioane de victime în Europa, amintește AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata