
Fotbal: Echipa antrenată de Mircea Lucescu a câştigat un nou trofeu, Supercupa Ucrainei
Echipa antrenată de românul Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, a cucerit un nou trofeu, Supercupa Ucrainei la fotbal, marți seara, la Lvov, după ce a învins marea rivală Dinamo Kiev cu scorul de 2-0 (0-0).
Campioana Ucrainei și-a adjudecat trofeul deși a fost privată de șase jucători importanți în acest meci, brazilienii Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Ismaily și argentinianul Facundo Ferreyra, care au refuzat să revină în Ucraina după cantonamentul francez, din cauza situației tensionate din această țară.
Șahtior s-a impus prin golurile marcate de Gladki (75) și Marlos (90+3) și a stabilit un nou record național, șase Supercupe ale Ucrainei — 2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014 (era la egalitate cu Dinamo Kiev, cu câte cinci trofee), dintre care ultimele trei consecutive.
Înaintea meciului, trei reprezentanți ai clubului Șahtior au primit premii pentru sezonul trecut: Mircea Lucescu a fost premiat cu distincția de cel mai bun antrenor, Andrei Piatov a luat trofeul de cel mai bun portar, iar Luis Adriano a intrta în posesia trofeului de golgheter al campionatului.
Mircea Lucescu a fost desemnat pentru a opta oară antrenorul anului în Ucraina, ultimele șapte trofee fiind consecutive.Au evoluat echipele:
Șahtior: Kaniboloțki — Srna (căpitan), Kucer, Rakițki, Șevciuk — Stepanenko (Grecișkin, 90+1), Fernando (Bolbat, 73), Taison (Marlos, 86) — Ilsinho, Gladkiy, Luiz Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu.
Dinamo: Șovkovski (căpitan) — Vida, Danilo Silva, Dragovic, Makarenko — Rîbalka, Belhanda (Kraveț, 84), Iarmolenko — Kalitvințev (Gusev, 68), Mbokani, Bezus (Haruna, 79).Antrenor: Serghei Rebrov. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)