Spania: 8 români şi-au pierdut viaţa într-un accident de trafic în Alicante

Opt români și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut în provincia Alicante, după ce un camion a trecut pe contrasens și a lovit furgoneta în care se deplasau, transmite EFE.

În urma ciocnirii, cele două autovehicule au ieșit de pe șosea, iar ulterior, la locul accidentului a izbucnit un incendiu.

Potrivit postului public de televiziune din Spania, în accident și-au pierdut viața trei femei, trei bărbați și doi copii, membri ai aceleiași familii.

Șoferul camionului a suferit răni grave și a fost transportat la spitalul cel mai apropiat, precizează La Voz de Galicia.

Citeste si:  MAE: Accident cu un autocar românesc în Suedia; o persoană rănită

Potrivit publicației locale Alicante Actualidad, accidentul s-a produs în jurul orei locale 16,00 în apropierea localității Granja de Rocamora.

În prezent, Garda Civilă cercetează cauzele accidentului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata