Zi de „doliu naţional” în Olanda pentru victimele MH17

Miercuri, 23 iulie, a fost declarată zi de „doliu național” în Olanda, a anunțat marți seară guvernul, precizând că avioanele transportând rămășițele celor 298 de victime ale zborului MH17 Malaysia Airlines sunt așteptate în jurul orei 16.00 /14.00 GMT/, informează AFP.

După aterizarea celor două avioane, un transportor australian și un aparat al armatei olandeze venind din Ucraina, va fi păstrat un minut de reculegere.

Familiile victimelor vor fi prezente la aeroportul Eindhoven unde sunt așteptate avioanele, însoțite de primul ministru Mark Rutte și regele și regina Olandei, Willem-Alexander și Maxima.

Citeste si:  Un Rolls-Royce care i-a aparţinut actriţei Brigitte Bardot s-a vândut la licitaţie cu 286.000 euro

Reprezentanți din cele 10 țări de origine ale victimelor ce au murit în prăbușirea avionului vor fi de asemenea prezenți.

Drapelele vor fi coborâte în bernă și vor bate clopotele din țara ce a pierdut 193 de concetățeni în această dramă.

Boeingul 777 asigurând zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines între Amsterdam și Kuala Lumpur s-a prăbușit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiștii proruși.

El a fost foarte probabil doborât de o rachetă. Acuzațiile planează în principal asupra separatiștilor, care ar fi folosit o rachetă furnizată de Rusia, în timp ce Moscova acuză la rândul ei guvernul ucrainean, amintește AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata