100 de ani de la începerea Primului Război Mondial. Participarea României la conflagraţie

În Europa, se formaseră înainte de 1914, două blocuri politico-militare care dețineau fiecare o influență majoră asupra Europei atât politică, cât și economică: cel al Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) și cel al Antantei (Imperiul Britanic, Franța și Rusia la care vor mai adera Italia, România, SUA).

Totodată, începutul secolului al XX-lea a însemnat pentru Austro-Ungaria o perioadă de schimbări profunde. Popoarele asuprite începeau să manifeste tendințe de independență înăbușite repede de represiunea austro-ungară. În 1910, provincia Bosnia și Herțegovina, care era ocupată de armata austro-ungară încă din 1878 a fost anexată la imperiu. Acest lucru a provocat un val de nemulțumiri în Serbia și în Balcani.

Asasinarea lui Franz Ferdinand, moștenitorul Coroanei habsburgice, în ziua de 15/28 iunie 1914 la Sarajevo, a acutizat dintr-o dată toate contradicțiile dintre statele europene, oferind prilejul, așteptat, pentru declanșarea primei mari conflagrații mondiale.

Însă, Austro-Ungaria nu a declarat imediat război Serbiei, și a adresat un ultimatum micului stat balcanic. După ce au primit asigurări din partea Germaniei că îi vor sprijini în cazul în care protectoarea slavilor balcanici, Rusia, va interveni, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, la 15/28 iulie 1914, declanșând astfel Primul Război Mondial, conflagrație ce a condus în final la destrămarea imperiului multinațional.

Marile puteri europene au intrat, rând pe rând, în război. La 19 iulie/1 august, Germania a declarat război Rusiei, ce s-a situat de partea Serbiei, apoi la 21 iulie/3 august, Franței, iar la 22 iulie/4 august Marea Britanie a declarat război Germaniei. În sprijinul Angliei și Franței vin, în 1917, Statele Unite ale Americii și Grecia.

Citeste si:  Dumitru Dragomir, la CAB: Nu am nicio temere, mă ştiu nevinovat

Primul Război Mondial a implicat toate marile puteri și toate țările europene, cu excepția Spaniei, Olandei, a celor trei țări scandinave și a Elveției. S-au confruntat două coaliții politico-militare — Antanta și Puterile Centrale treptat, în orbita războiului au fost cuprinse peste 25 de state cu o populație de 1,5 miliarde de locuitori.

Principalele state beligerante au mobilizat un contingent de 65 de milioane de soldați la care se adăuga și tehnica militară cu o mare capacitate de distrugere. Utilizarea avionului și submarinului a oferit noi dimensiuni luptelor de pe uscat și pe apă, fiind șterse deosebirile dintre front și spatele frontului. Tancul și armele chimice au transformat războiul de tranșee într-unul de uzură.

În jur de 8 500 000 de oameni au pierit și peste 21 000 000 au fost răniți. Pe deasupra, populația civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniție și alte necesități.

La 14/27 iulie 1914, împăratul Franz Joseph l-a anunțat pe Carol I, regele României, despre războiul pe care era hotărât să-l declare împotriva Serbiei, exprimându-și speranța că ”vechea ta prietenie și legăturile noastre amicale sunt pentru mine tot atâtea garanții că tu vei avea o înțelegere sinceră a hotărârilor ce am luat în acest caz grav”.

Peste câteva zile, la 18/31 iulie, împăratul Wilhelm al II-lea îi scria regelui român: ”Gândurile mele se îndreaptă către tine, care ai întemeiat la gurile Dunării un stat civilizat și ai ridicat astfel un zăgaz în fața valului slav. Eu am încredere că tu vei fi credincios prietenilor tăi și că vei împlini neapărat datoriile tale de aliat”.

La 18/30 octombrie 1883, miniștrii de externe D.A. Sturdza și Kalnoky au semnat, la Viena, în numele împăratului Franz Joseph și al regelui Carol I, tratatul strict secret, prin care România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat. Tratatul a fost reînnoit periodic, păstrându-și caracterul confidențial.

Citeste si:  Giurgiu:Plan de acţiune comună pentru prevenirea cazurilor de violenţă în şcoli; patru dosare penale înregistrate în acest an

Acestea fiind împrejurările, președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Brătianu, a enumerat mai multe argumente potrivit cărora România nu putea intra în război: Austro-Ungaria a început un război ofensiv împotriva Serbiei, în timp ce tratatul din 1883 avea un caracter defensiv; războiul dus de Austro-Ungaria era dus împotriva naționalităților, principiu care forma rațiunea de a fi a statului român; reușita Austro-Ungariei însemna consolidarea inamicilor poporului român; tratatul de la București din 1913, stabilise, pentru prima dată în istorie, dreptul statelor din Europa de sud-est de a-și hotărî singure soarta.

Regele a decis, în aceste condiții, convocarea unui Consiliu de Coroană la 21 iulie/3 august 1914, la Castelul Peleș din Sinaia, care a luat decizia de a se păstra neutralitatea țării și a se lua măsuri de întărire a armatei pentru orice eventualitate, fapt care însemna abandonarea tratatului cu Puterile Centrale.

La 4/17 august 1916 a fost semnată la București, o Convenție politică între România, pe de o parte, și Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia, pe de alta. România urma să intre în război în termen de 10 zile, în schimbul recunoașterii de către Aliați a drepturilor ei asupra tuturor teritoriilor locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar, adică ale Bucovinei, Banatului, Maramureșului, Crișanei și a toată Transilvania.

Citeste si:  Marea Britanie: Un covor de maci, omagiu pentru eroii din Primul Război Mondial - VIDEO

La 14/27 august 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea satisfacerea dezideratului desăvârșirii unității statului național.

Armata română, cca 600 000 de oameni, care ulterior ajung la 800 000, s-a mobilizat repede. Însă din punct de vedere tehnic era dotată foarte slab și nu avea nicio experiență de război. Planul de campanie, nerespectând nici un criteriu de eficiență, prevedea ofensivă în Transilvania și defensivă în sud.

Acțiunile din Transilvania s-au desfășurat cu succes, când la 24 august/6 septembrie, Marele Cartier General român a trebuit să ordone oprirea ofensivei, deoarece situația pe frontul de sud devenise critică. Aici, trupele bulgare și germane aflate la comanda feldmareșalului August von Mackensen au cucerit, până la începutul lunii octombrie, Turtucaia, Silistra, Constanța și Cernavodă, în ciuda încercării de contraofensivă de la Flămânda a generalului Alexandru Averescu.

În noiembrie, armata austro-maghiaro-germană comandată de generalul Erich von Falkenhayn a străpuns apărarea română de la Jiu și a cucerit Craiova. Trupele germano-bulgare au forțat Dunărea la Zimnicea, amenințând Capitala. Comandamentul român a încercat să oprească dezastrul, angajând bătălia de la Neajlov și Argeș, cu scopul de a apăra Bucureștiul (18-20 noiembrie/1-3 decembrie).

Dar la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din teritoriul României, frontul stabilindu-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și a brațului Sf. Gheorghe.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata