Obama îi spune lui Netanyahu că o încetare a focului „iminentă” este un „imperativ strategic”

31

Președintele Statelor Unite Barack Obama a declarat, duminică, 27 iulie, că o încetare a focului imediată și necondiționată în Gaza este un „imperativ strategic”, într-o convorbire telefonică cu primul ministru israelian Benjamin Netanyahu.

„Președintele a exprimat clar imperativul strategic de a pune în aplicare o încetare a focului umanitară imediată și necondiționată, care să pună capăt cât mai curând confruntărilor și să oprească permanent ostilitățile”, a declarat Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP.

În timpul acestei convorbiri, Obama a subliniat de asemenea „profunda îngrijorare în creștere în Statele Unite față de numărul tot mai mare de morți civili palestinieni și pierderea de vieți israeliene, precum și de degradarea situației umanitare în Gaza”.

Citeste si:  Diplomaţia discretă a lui Trichet pentru rezolvarea crizei datoriilor

Cu toate acestea, el a condamnat cu fermitate „atacurile Hamas împotriva Israelului prin tuneluri și cu tiruri de rachete” și a reafirmat „dreptul Israelului de a se apăra”.

Președintele a exprimat de asemenea sprijinul țării sale față de inițiativa Egiptului.

Benjamin Netanyahu, care a fost invitat de mai multe mari canale americane duminică, a declarat în duplex de la Ierusalim că singura inițiativă valabilă, în ochii guvernului israelian, pentru a ajunge la o oprire durabilă a ostilităților este cea a guvernului egiptean, după respingerea propunerii secretarului de stat John Kerry, considerată prea favorabilă pentru Hamas.

Citeste si:  Actriţa Scarlett Johansson va primi un premiu César onorific

„Inițiativa egipteană este singura în joc”, a declarat el la NBC, considerând că este singura ce garantează „o perioadă durabilă de calm”.

Barack Obama a subliniat de asemenea importanța „de a asigura securitatea Israelului, protecția civililor, de a răspunde crizei umanitare din Gaza și a pune în aplicare o încetare a focului durabilă, care să permită palestinienilor din Gaza să trăiască o viață normală și să răspundă nevoilor economice și de dezvoltare /ale enclavei/, consolidând totodată Autoritatea palestiniană”.

Comunicatul Casei Albe adaugă că Obama a reamintit că „în cele din urmă, orice soluție pe termen lung la conflictul israeliano-palestinian trebuie să asigure dezarmarea grupurilor teroriste și demilitarizarea Gazei”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata