Ziua Mondială a Hepatitei

Marcarea Zilei Mondiale a Hepatitei la 28 iulie a fost inițiată de Alianța Mondială pentru Hepatită (AMH), în 2008, pentru a schimba destinul oamenilor infectați cu hepatită virală cronică.

Această dată a fost aleasă și ca un omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iul. 1925 — 5 apr. 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.

În 2010, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat necesitatea marcării acestei zile și a unei informări permanente asupra hepatitelor virale, asupra bolilor pe care acestea le cauzează și, nu în ultimul rând, asupra metodelor de prevenție.

Din 2011, Ziua Mondială a Hepatitei este marcată sub auspicii comune ale OMS — AMH.

Hepatitele virale ucid 1,5 milioane de oameni în fiecare an, la nivel mondial, ocupând locul opt în ierarhia cauzelor mortalității.

Tema propusă pentru acest an reprezintă un îndemn de a reflecta din nou asupra acestei boli.

În România, această zi este marcată prin acțiuni întreprinse de asociațiile de pacienți cu afecțiuni hepatice, pentru conștientizarea pericolului pe care aceste afecțiuni le reprezintă pentru sănătatea publică.

Împreună, hepatitele B și C, reprezintă unele dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății la nivel mondial. În timp ce există un vaccin care ne protejează împotriva infecției cu virusul hepatic B, nu există niciun vaccin disponibil pentru hepatita C. Există diferite tratamente pentru cele două virusuri.

Hepatita B este una dintre cele mai frecvente infecții virale din lume, având o incidență de aproximativ 50-100 de ori mai mare decât HIV. OMS estimează că două miliarde de oameni au fost infectați cu virusul hepatitei B și aproximativ 350 de milioane de oameni trăiesc cu infecții cronice (pe tot parcursul vieții). Între 500.000 și 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza complicațiilor acestei boli.

Hepatita B este considerată în statisticile mondiale a doua boală cu transmitere sexuală, ca incidență. Organizația Mondială a Sănătății recunoaște că hepatita B este una dintre bolile majore care afectează astăzi omenirea. Pacienții cu hepatită B pot fi, de asemenea, infectați cu un al doilea virus cunoscut ca virusul hepatitei delta sau virusul hepatitei D (HDV). Din fericire, cele mai multe cazuri de hepatită acută B sunt limitate, vindecându-se în aproximativ 6 luni, un procent mic transformându-se în hepatita cronică B, care se vindecă doar în foarte puține cazuri.

Virusul hepatitei C este diferit de virusul hepatitei B și reprezintă una dintre cele mai importante cauze de boli hepatice cronice pe întreg mapamondul. Patru din cinci persoane dezvoltă o infecție cronică, care poate provoca ciroză și cancer la ficat după 15-30 de ani. Există aproximativ 170 de milioane de oameni infectați cronic cu virusul hepatitei C la nivel mondial. În 2000, OMS a estimat că între trei și patru milioane de persoane sunt infectate în fiecare an.

Alianța Mondială pentru Hepatită este o coaliție globală care cuprinde peste 170 de asociații, din toate cele șapte regiuni ale lumii — Europa, zona est-mediteraneană, Africa de Nord, America de Nord, America de Sud, Australia și Pacificul de Vest. Dintre membrii alianței face parte și Asociația SanoHep România.

Pentru prima dată în România, la sfârșitul lunii martie 2013, a fost elaborată de către asociațiile de pacienți, Carta Albă a hepatitei C în România. Este primul document prin care societatea civilă propune o politică publică privind combaterea hepatitei C în țara noastră. Documentul prezintă situația delicată a României în ceea ce privește mortalitatea cauzată de hepatita C, analizează practicile europene în combaterea acestei boli și oferă soluții pentru o strategie națională. România ocupă locul 25 din 27 în Indexul European al Hepatitei, lansat în 2012 de Asociația Europeană a Pacienților cu Boli de Ficat.

Cercetările epidemiologice recente indică un număr de circa 600.000 de români infectați, dintre care 80% — 90% cu hepatita C în faza cronică. Prin Carta Albă a hepatitei C, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) și Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), cu sprijinul Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA), propun autorităților publice responsabile un parteneriat în scopul elaborării și implementării în comun a unei Strategii naționale de combatere a hepatitei C. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.