Singura centrală electrică din Gaza a încetat să funcţioneze în urma bombardamentelor israeliene

18

Singura centrală electrică din Fâșia Gaza a încetat să funcționeze după un bombardament al armatei israeliene în cursul nopții, a anunțat marți directorul adjunct al Autorității pentru energie din Gaza, relatează AFP.

‘Unica centrală electrică din Gaza a încetat să funcționeze după un bombardament israelian care a afectat generatorul de vapori înainte de a lovi rezervoarele de carburant, care au luat foc’, a declarat Fathi al-Sheikh Khalil.

Centrala asigura aproximativ 30% din consumul de electricitate din Gaza.

Potrivit lui Fathi al-Sheikh Khalil, ‘cinci dintre liniile electrice ce vin din Israel pentru a aproviziona Fâșia Gaza au fost de asemenea afectate de bombardamentele israeliene, iar serviciile de întreținere nu pot să ajungă în zonă pentru reparații’.

Citeste si:  Apple a comandat subcontractanţilor să-i producă peste cinci milioane de ceasuri Apple Watch

Potrivit ONU, cererea de energie electrică în Gaza este estimată la 360 de megawați, dintre care o treime este furnizată de Israel. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata