Patriarhul Daniel: Părintele patriarh Teoctist – un om al păcii şi al dialogului, o lumină pentru cler şi popor

Părintele nostru patriarh Teoctist a fost un om al păcii și al dialogului, o lumină pentru cler și popor, care ne este mereu aproape, a afirmat miercuri patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cadrul evenimentului dedicat comemorării a șapte ani de la trecerea la cele veșnice a patriarhului Teoctist Arăpașu.

„Au trecut șapte ani de când părintele nostru patriarh Teoctist a trecut la Domnul. Parcă ieri a fost slujba de pomenire”, a spus Daniel, menționând că în ciuda acestei evidențe îl simțim mereu aproape în Catedrala patriarhală, ca suflet veșnic rugător, prin candela de la mormântul său, dar și în Reședința patriarhală, căreia i-a dedicat osârdia refacerii cu mare respect pentru ceea ce au făcut înaintașii patriarhi de dinainte.

Patriarhul l-a omagiat pe cel care „a slujit în vremuri dificile și tulburi ale regimului comunist și ale celor de după Revoluția din 1989”, pe părintele cu „chipul luminos, vorba blândă și sufletul cald”, evidențiind „simțul eleganței și al înnoirii în timp” care l-au caracterizat pe predecesorul său.

„A fost un om al consensului, care, mai ales în situațiile dificile de după 1989, evita pozițiile radicale. (…) Peste tot a răspândit lumină. A fost un om al păcii și al dialogului, o lumină pentru cler și popor „, a spus patriarhul Daniel.

Întâistătătorul BOR a rememorat figura blândă a iubitorului de țară și popor, a celui ce-și venera părinții și înaintașii, a celui care a ctitorit și creat noi eparhii, pe care îl simțim aproape prin mulțimea de preoți din spitale și prin preoții și dascălii din școli, prin mulțimea relațiilor cu bisericile surori.

Solemnitățile organizate la Catedrala patriarhală au început miercuri dimineață cu slujbele Sfintei Liturghii și Parastasului, oficiate de întâistătătorul BOR împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod.

Pe mormântul din incinta Catedralei, împodobit la ceas de pomenire cu flori, erau depuse candele aprinse, dăruind lumină celui plecat în urmă cu șapte ani.

Slujbele au fost urmate de lansarea volumului comemorativ „Patriarhul Teoctist. In memoriam, 2007-2014”, apărut la Editura Basilica, cu binecuvântarea patriarhului Daniel.

Cartea lansată cuprinde, potrivit patriarhului BOR, mărturii ale unora dintre membrii Sfântului Sinod, care l-au cunoscut mai bine, dar și ale unor personalități ale societății românești contemporane, profesori și preoți, colaboratori apropiați ai părintelui patriarh Teoctist, credincioși mireni „care au ținut să consemneze câteva gânduri și unele imagini despre personalitatea distinsă a celui de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române”, „cel ce va rămâne pururea în inima și în mintea noastră Părintele cu chip luminos, suflet bun și vorbă blândă”.

Unele texte publicate anterior au fost reproduse pentru solemnitatea momentelor pe care le evocă, iar altele au fost scrise recent, purtând mai pregnant în ele pecetea relației personale a autorilor cu vrednicul de pomenire patriarh Teoctist.

La eveniment au participat ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR, stareți și starețe din Arhiepiscopiile Bucureștilor, Iașilor, Craiovei și Aradului, eparhii unde a păstorit aproape șase decenii ierarhul Teoctist Arăpașu, oficialități care l-au cunoscut, membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanți ai familiei patriarhului Teoctist, preoți și credincioși din București.

Al cincilea patriarh al BOR, Teoctist Arăpașu, a fost înscăunat la 16 noiembrie 1986 și a fost patriarh timp de 21 de ani, în perioada 1986-2007.

Părintele Teoctist a intrat în mănăstire în anul 1928, fiind numit frate la Mănăstirea Vorona, apoi la Mănăstirea Neamț, în anul 1931.

Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei a fost ales la 25 septembrie 1977 iar la 9 octombrie 1977 a fost înscăunat. Începând cu luna iulie 1980, până în ianuarie 1982, a fost locțiitor de mitropolit al Ardealului.

După moartea patriarhului Iustin, la 31 iulie 1986, a devenit locțiitor de patriarh, la 9 noiembrie 1986 a fost ales iar la 16 noiembrie 1986, întronizat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

A trecut la cele veșnice pe 30 iulie 2007, în urma unui stop cardiac suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus la Spitalul Clinic Fundeni și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.