Voi sprijini o modificare a Constituţiei României, declară premierul Ponta

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, a declarat, marți, la Consiliul Național al partidului, care se desfășoară la Craiova, că va sprijini modificarea Constituției României, în spiritul propunerilor venite în 2012.

„Nu cred că președintele României trebuie să aibă cât mai multă putere. Ați văzut ce se întâmplă atunci când un singur om concentrează toată puterea.

Voi sprijini și voi promulga o modificare a Constituției României, așa cum a fost propusă de noi toți, de USL, în 2012, o Constituție care să stabilească foarte clar ce face președintele, ce face Guvernul, ce face Parlamentul, ce are de făcut un primar, un președinte de consiliu județean, o Constituție care să ne ajute să evităm conflictele, nu să ajungem în fiecare zi sau săptămână la o luptă”, a spus liderul social-democrat.

Totodată, el a afirmat că Justiția nu mai trebuie niciodată să fie stăpânită de un om politic.

„Mi-am propus să eliberăm justiția de sub controlul lui Traian Băsescu și al oamenilor săi. Cred că suntem pe drumul bun, dar acum va veni o provocare la fel de mare. Cred că niciodată niciun om politic nu mai trebuie să fie lăsat să stăpânească justiția, să o folosească împotriva adversarilor politici sau să-și protejeze rudele și prietenii. (…) Justiția trebuie să îi pedepsească pe cei vinovați. (…) Vreau să fiu un președinte util societății”, a afirmat premierul.

Liderul PSD a adăugat că experiența sa ca procuror și premier l-au ajutat să cunoască modul în care funcționează instituțiile statului.

„Știu cum funcționează instituțiile acestui stat. Știu foarte bine ce merge bine și ce merge prost și știu foarte bine cum putem face aceste instituții să lucreze foarte bine. (…) Dacă în doi ani și jumătate ca prim-ministru am reușit să fac multe lucruri bune pentru România și români, vă puteți închipui câte vom putea face împreună în următorii cinci ani”, a mai spus premierul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.