Covasna: Festivalul găluştelor cu prune, la Natura Parc

16

Parcul de agrement Natura Parc din localitatea Chichiș, aflat la jumătatea distanței dintre Brașov și Sfântu Gheorghe, va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni Festivalul găluștelor cu prune, cel de-al doilea festival gastronomic din șirul celor nouă programate în acest sezon estival.

Reprezentanta Natura Parc Irina Sava a declarat miercuri, că, spre deliciul oaspeților, vor fi preparate câteva sute de găluște cu prune.

„Sperăm că vremea va ține cu noi, pentru că până acum nu ne-a prea ajutat fiind un parc deschis. Festivalurile acestea au farmec dacă le organizezi în aer liber, nu într-un spațiu închis”, a declarat Irina Sava.

Potrivit acesteia, dacă vremea va fi bună, atunci până la sfârșitul lunii septembrie, în fiecare week-end va fi organizat câte un festival gastronomic la care vor fi invitați bucătari profesioniști, după festivalul găluștelor fiind programate festivalul țepelușului, festivalul gulașului, al ciolanului, păstrăvului, festivalul ciorbei ardelenești, festivalul raței pe varză și al gâștelor.

Citeste si:  Directorul TikTok se retrage, pe măsură ce interdicțiile lui Donald Trump iau amploare

„Țepelușii sunt un fel de mititei bătuți pe frigăruie, foarte gustoși. (…) Cu siguranță festivalul raței va fi unul aparte. Noi avem aici, în incinta parcului, o fermă ecologică de gâște și rațe numai bune de pus pe varză”, a mai spus Irina Sava, potrivit căreia șirul festivalurilor culinare la Natura Parc a început week-end-ul trecut cu rumenirea unui tăuraș la proțap. În anii trecuți aici a fost organizat și un festival al racilor.

Natura Parc a fost inaugurat în anul 2010 și este unul dintre cele mai mari parcuri sportive și de agrement din țară, întinzându-se pe o suprafață de câteva zeci de hectare. În incintă au fost amenajate spații pentru picnic și grătar, terenuri de volei, tenis și badminton, de minifotbal, tir cu arcul, tenis de masă, darts, biliard, popice și fitness. De asemenea, au fost amenajate piscine pentru adulți și copii, zone de pescuit, pentru plimbări cu bărcile și hidrobicicletele, piste pentru ciclism, spații de cazare, baruri, restaurant lăutăresc și discotecă. Balta de pescuit are un luciu de apă de 58.000 mp și a fost populată cu știucă, caras, biban, crap, babușcă, lin, etc.

Citeste si:  Dai click şi faci bani. Şarlatanie sau afacere în toată regula?

Turiștii se pot caza în căsuțe lacustre dotate cu televizor, minibar, toalete, cabină de duș, ventilator și terasă cu mobilier deasupra apei, bungalowuri, în camping, la cort, în rulote sau în satul indian, care dispun de curent electric, apă, grupuri sanitare și diverse facilități. Aici există și un trenuleț Thomas cu care copiii pot călători prin parc.

Județul Covasna este „campion național” la categoria festivaluri gastronomice, printre cele cu tradiție numărându-se Parada cârnaților, festivalul sarmalelor, festivalul ciocolatei și festivalul florilor comestibile de la Sfântu Gheorghe. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata