Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, consideră că managementul privat poate fi o soluție pentru redresarea companiilor de stat, însă trebuie să existe un echilibru între specialitățile și experiența pe care o au membrii consiliilor de administrație, întrucât aceștia trebuie să decidă în cunoștință de cauză în domeniul respectiv.
„Avem în acest moment un contract cu PricewaterhouseCoopers pentru selecția de personal. Am avut deja mai multe discuții cu dânșii și încet-încet în această toamnă vom începe să punem manageri de acest tip. Sigur, sunt unele companii și la noi care sunt unici furnizori de servicii de un anume tip. ROMATSA, să spunem. Nu poate un privat să ia o bucată de activitate de acest tip pentru că ea se supune altor exigențe și nu se încadrează nimeni. Acolo poate nu este nevoie de un manager privat, care să opereze cu profitul mai mult decât cu competența în ceea ce privește activitatea în sine. Acolo este nevoie mai mult de specialiști. Acestea sunt lucruri care trebuie analizate cu foarte multă grijă și luate măsurile de la caz la caz. Nu toate se pretează. Noi avem și astăzi în consilii de administrație mai mulți economiști sau juriști decât specialiști în probleme navale la compania de transport maritim sau la cea aeriană avem mai mulți ingineri mecanici decât aeronauți sau specialiști în aerospațiale. Și aici va trebui să găsim un echilibru între specialitățile și experiența pe care o au cei care intră într-un consiliu de administrație, nu doar managerul în sine, pentru că decident masiv conform legii este consiliul de administrație la noi. Deci, acela este cel care aprobă planul managerial, evoluția companiei etc. Și acolo trebuie mai mulți oameni capabili să decidă în cunoștință de cauză în domeniul respectiv”, a afirmat, Rus, într-un interviu acordat AGERPRES.
În opinia lui Rus, managementul corporativ ar putea fi o soluție pentru companiile de stat, deoarece până acum șefii au fost numiți pe criterii politice, iar majoritatea companiilor de stat din subordinea MT sunt pe pierderi.
„Poate fi (managementul privat o soluție — n.r.). Până acum a fost management de stat. Cu acest tip de management al statului, în care noi am numit directorii pe criterii politice, economice, mai mult politice, știm ce rezultate avem. Rezultatele nu sunt unele de natură să ne mulțumească. Corporațiile din jurul nostru, unele care se ocupă de transport feroviar sau aerian sau naval, de infrastructura feroviară sau rutieră, au demonstrat de-a lungul ultimilor zeci sau sute de ani că știu să fie profitabile și atunci mi se pare firească dorința de a încerca să imporți un pic de management de acest tip și să încerci să-l implici și în existența noastră. Noi avem cadrul legal — Ordonanța 109, corectată cu 51 — prin care putem face aceste lucruri”, a explicat el.
Șeful de la Transporturi s-a declarat împotriva afirmației că „statul este cel mai prost gestionar”.
„Eu sunt împotrivă și mi se pare o imensă prostie să spunem tot timpul că statul e cel mai prost gestionar. În realitate, privatizările mari care s-au făcut în România sunt alte state care au cumpărat companii românești. State mai puternice au cumpărat state mai slabe. Noi trebuie să ne depășim statutul de stat slab și să devenim un stat puternic. Statul este o noțiune simbolică. El există prin instituțiile sale — ministere, care există prin companiile lor. În consecință, plecând de la Ordonanța 109 privind managementul corporativ, va însemna să aducem în companii manageri, consilii de administrație capabile să înțeleagă și apoi să decidă în cunoștință de cauză într-o lume în care competiția este la loc de frunte. După aceea, încet-încet, prin măsuri legate inclusiv de sistemul de salarizare a oamenilor, să creștem și în România respectul față de muncă, respectul față de proprietate, respectul reciproc”, a arătat acesta.
Ioan Rus a adăugat că, până la sfârșitul lui 2015, vrea să readucă pe profit toate companiile din subordinea MT.
„Până la finele anului viitor, mi-am propus eu, dacă voi fi până atunci ministru, să aduc toate companiile în situația de profit operațional, cu management corporativ capabil să decidă în cunoștință de cauză ce se întâmplă în jurul nostru și, alături de el, băncile românești sau străine doritoare să finanțeze procesul de dezvoltare al companiilor noastre. Și atunci, încet-încet, acest lucru va face ca România să treacă de la faza de creștere economică, în care este acum, la faza de dezvoltare a economiei, care înseamnă altceva. Înseamnă politici proactive în fiecare domeniu de activitate și dezvoltarea economică ar fi cea care ar genera și la nivelul individului lucruri care să se vadă, pe care omul să le simtă și care să îi asigure o bunăstare suplimentară față de ceea ce se întâmplă azi. Creșterea economică pe care o avem azi este o premisă a unei dezvoltări economice pe care trebuie să o promovăm în continuare cu acest guvern sau cu următoarele guverne”, a conchis ministrul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)