Luna August – a opta lună a anului

22

Luna august este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și are 31 de zile. Ziua are 13 ore și noaptea 11 ore.

Luna numită inițial Sextilis, deoarece a fost a 6-a luna în vechiul calendar roman, a fost denumită Augustus, după împăratul roman Augustus, în anul al 8-lea d.Hr.

Grecii numeau luna august Metageitnion.

În tradiția noastră populară, luna august se numește Măselar, Gustar, Secerar.

August este cea mai călduroasă lună a anului pentru zonele de munte.

Potrivit tradiției populare la începutul lunii august începe perioada împerecherii urșilor, turmele de oi coboară de la munte, se sfințesc grânele, semințele, plantele de leac, se retează stupii și se pregătesc de iarnă, se mănâncă turte calde și se bea vin îndulcit cu miere.

Citeste si:  Orban: Am solicitat Parlamentului suspendarea procedurilor de adoptare a legilor până când Guvernul emite punctul de vedere

Calendarul creștin al lunii august este dominat de postul Adormirii Maicii Domnului, între 1 și 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului), Sărbătorile Schimbarea la Față a Domnului pe 6 august și Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul pe 29 august (zi de post).

Fenomene meteo

Temperaturile maxime normale ale lunii sunt cuprinse între 21°C — 31°C, iar temperaturile minime sunt cuprinse între 8°C — 18°C.
În luna august s-au înregistrat cele mai importante valuri de căldură în anii: 1922, 1945,1946, 1951, 1952, 1961, 1963.

Printre fenomenele deosebite ce au avut loc în luna august, în anii anteriori, se numără o tornadă la Făcăeni, la 12 august 2002 și căderi de grindină de dimensiuni mari, cât oul de găină, la 4 august 1950, la Iași. Au căzut peste 1 200 boabe de grindină pe m.p. cu dimensiuni de până la 320 g, înregistrându-se și victime omenești.

Citeste si:  Ioan Adam şi-a dat demisia din Parlament

Curcubeul este cel mai frumos fenomen din atmosferă, el a impresionat omenirea din toate timpurile, fiind considerat un „semn ceresc”, care aduce binele, pacea și prosperitatea.

De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont, însă se mai poate forma și la lumina lunii sau la altă sursă de lumină în loc de soare, precum picăturile de apă provenite de la spargerea valurilor, de la fântânile arteziene, cascade, stropitori, sau cu alte lichide în loc de apă ori cu obiecte solide și transparente (sticla, polistiren etc.) în formă sferică.

Citeste si:  Cristian Hostiuc: Iohannis-Dăncilă și cele 13 întrebări la care ar trebui să răspundă

Date astrale exacte

Soarele: la începutul lunii răsare la ora 6 h 02 m și apune la ora 20 h 41 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 6 h 37 m și apune la ora 19 h 54 m.
La data de 23 august se face trecerea în semnul zodiacal Fecioară iar la 27 august — Mercur intră în Fecioară.

Fazele Lunii: 4 august — Luna la Primul Pătrar 03 h 48 m, 10 august — Lună Plină (din această zi, Luna începe să descrească) 21 h 12 m; 18 august — Luna la Ultimul Pătrar 15 h 30; 30 august — Lună Nouă (din această zi, Luna începe să crească) 17 h 12 m. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata