Având o vechime de câteva sute de ani, plicurile din hârtie sunt o inovație relativ recentă dacă este să gândim din perspectiva îndelungatei istorii a corespondenței. La început, scrisorile erau pliate manual și sigilate cu ceară. Plicurile standardizate au început să fie folosite abia în secolul al XIX-lea.
La 10 iunie 1902, Americus F. Callahan din Chicago brevetează un nou model de plic, dotat cu o fereastră transparentă prin care se putea citi adresa.
În documentația depusă la Oficiul de Brevete din Statele Unite, Callahan descrie plicul proiectat de el ca fiind dotat cu găuri prin care se poate vedea hârtia aflată în interior. Aceste orificii urmează să fie acoperite cu ”o bucată de material transparent, cum ar fi hârtia de orez, prin care să poată fi citită cu ușurință adresa destinatarului așezată în dreptul porțiunii transparente”. Avantajele plicului ”cu fereastră” erau economia de timp și de muncă la scrierea adresei pe plic. Callahan a vândut drepturile de fabricație ale brevetului Companiei de Plicuri din Springfield, Massachussets, care a început producția chiar din iulie 1902. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)