OMV Petrom a finalizat vânzarea participaţiei de 28,59% în Congaz SA; tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei

11

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a finalizat vânzarea către GDF Suez Energy România SA a participației de 28,59% în Congaz SA, companie de distribuție și furnizare a gazelor, care nu făcea obiectul activității de bază a OMV Petrom, a anunțat, joi, compania OMV Petrom.

Potrivit sursei citate, tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței, iar părțile au agreat să păstreze confidențialitatea valorii tranzacției.

‘Decizia este în concordanță cu strategia noastră de a ieși din activitățile de distribuție și furnizare a gazelor către segmentul consumatorilor finali de pe piața reglementată. Vom continua să furnizam gaze către clienții noștri de pe piața liberă. În ceea ce privește aceasta tranzacție, vedem beneficii pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru clienții Congaz, având în vedere că noul acționar majoritar, GDF Suez, cunoaște deja compania și are o experiența bogata pe piața de distribuție și furnizare a gazelor’, a declarat Cristian Secoșan, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Gaze Naturale & Energie.

Citeste si:  Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu OMV Petrom privind amenda istorică din 2011

Potrivit sursei citate, tranzacția nu va avea un impact semnificativ asupra indicatorilor financiari ai OMV Petrom, în condițiile în care vânzările totale ale Congaz SA, precum și activele, reprezintă mai puțin de 1% din indicatorii corespondenți la nivelul Grupului Petrom.

Congaz SA a fost tratată, din punct de vedere contabil, ca entitate asociată, valoarea participației fiind inclusă în situațiile financiare ale grupului prin metoda punerii în echivalență.

Congaz SA a fost înființata în 1999, SNP Petrom (actualmente OMV Petrom) numărându-se printre fondatori, cu scopul de a dezvolta o rețea de distribuție a gazelor în zona Constanței, de-a lungul coastei Marii Negre. În prezent, Congaz SA operează o rețea de conducte de gaze cu o lungime de aproximativ 850 km, având un portofoliu de 55.000 de clienți din județul Constanța.

Citeste si:  Ştefan Lungu: Nu pot să comentez din dosar; accept o confruntare cu Elena Udrea

Înainte de această tranzacție, compania era controlată în proporție de 99,71% de patru acționari principali: GDF Suez Energy România SA (28,59%), E.ON Ruhrgas International GMBH (28,59%), OMV Petrom SA (28,59%) și Petroconst SA (13,94%), iar restul capitalului era deținut de consiliile locale din localitățile: Kogălniceanu, Medgidia, Ovidiu și Cogealac. În 1999, la înființarea Congaz, atât SNP Petrom, cât și Distrigaz (predecesorul GDF Suez) erau companii de stat.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producție anuală de țiței si gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual și deține o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinarii.

Citeste si:  Totalul sumelor refuzate de bănci la plată a crescut, în septembrie, cu 14,4%, până la 648,4 milioane de lei

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, deține 20,64%, Fondul Proprietatea — 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

În ultimii 9 ani, investițiile pentru modernizarea și consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect și indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata