Inaugurarea unei linii feroviare Moscova-Crimeea care ocoleşte teritoriul Ucrainei

7

Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în luna martie, a inaugurat vineri o nouă linie feroviară cu destinația Moscova care ocolește teritoriul Ucrainei unde se desfășoară lupte între armata ucraineană și separatiștii proruși, informează AFP.

‘Principalul avantaj al acestui tren este că va ocoli teritoriul ucrainean periculos unde au loc operațiuni militare’, a declarat pentru presă ministrul politicilor interne, informațiilor și comunicațiilor din Crimeea, Dmitri Polonski, în momentul plecării trenului.

‘De acum, noi putem garanta securitatea absolută a călătorilor noștri’, a afirmat el.

Trenul, care va avea nouă vagoane, va circula zilnic între Simferopol (Crimeea) și Moscova, potrivit autorităților locale.

Citeste si:  Patru scenarii posibile pentru Moscova, după referendumul din Crimeea

Călătoria va dura între 44 și 46 de ore, aproape dublu față de fostul traseu care trecea pe teritoriul Ucrainei. Călătorii vor trebui să coboare din tren și să traverseze strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, la bordul unei ambarcațiuni. Trenul va fi transportat pe un feribot și își va continua apoi drumul pe teritoriul rus. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata