Judeţul Harghita: scurt istoric

24

Cercetările arheologice au dovedit că teritoriul actual al județului Harghita a fost locuit încă din neoliticul timpuriu (5500-5300 î.Hr.). Descoperirile arheologice de la Merești, Toplița, Remetea, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sâncrăieni etc. atestă prezența unor culturi caracteristice neoliticului – Criș, Boian, Precucuteni, Ariușd.

Din perioada de tranziție la epoca bronzului există urme ale populației tracice la Sânmartin, Leliceni, Cristuru Secuiesc, aparținând culturii Coțofeni, iar din epoca bronzului datează obiecte descoperite în arealele localităților Suseni, Jigodin ș.a. (topoare, obiecte de podoabă, ceramică bogat ornamentată). Relații cu lumea miceniană sunt atestate de săbiile de bronz de tip micenian descoperite la Aluniș și Inlăceni.

Din prima epocă a fierului — Hallstatt (1.200-450/300 î.Hr.) — datează așezările dacice de la Mugeni și Sâncrăieni, iar din a doua epocă a fierului (secolele V î.Hr.—I d.Hr.) datează un număr mare de așezări, cu un sistem de cetăți și fortificații, așa cum se păstrează astăzi în localitățile Zetea, Jigodin, Racu, Tușnad, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari. La Sâncrăieni a fost descoperit un tezaur dacic de argint din secolul I î.Hr.

Citeste si:  Mitrea îl invită pe Năstase să i se alăture într-o 'echipă redutabilă pentru reconstrucţia partidului'

După cucerirea unei părți a Daciei de către romani, o bună parte a actualului județ Harghita a intrat în componența provinciei Dacia romană, fapt atestat și de existența castrelor de la Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul (limes-ul din partea de nord-est, care trecea prin mijlocul actualului județ), în timp ce depresiunile Ciucului, Gheorghenilor, Casinului au fost locuite în continuare de către dacii liberi.

După retragerea armatelor și a administrației romane din Dacia (271/275 d.Hr.) populația autohtonă daco-romană a continuat să locuiască neîntrerupt pe aceste locuri și în secolele următoare, organizată în obști sătești. În secolele VII-VIII această populație autohtonă românească conviețuiește cu triburi slave care pătrund prin trecătorile carpatice, conform descoperirilor din așezări identificate în arealele localităților Șimonești, Filiași, Cristuru Secuiesc etc.

În secolele IX-X pe teritoriul Transilvaniei existau cnezate și voievodate, conduse de cnezi și voievozi.

Transilvania este cucerită de maghiari după lupte care au durat între secolele XI-XIII. Regii maghiari sunt nevoiți însă să accepte pentru Transilvania statutul de autonomie politică, păstrat pe tot parcursul Evului Mediu și reflectat în păstrarea instituției existente aici dinaintea cuceririi — voievodatul, voievodul depinzând însă de Coroana Ungariei. Din secolul al XII-lea în Transilvania sunt constituite comitate, dar în paralel cu acestea au continuat să existe cnezate și uniuni de obști ale românilor.

Citeste si:  Hosasău - satul harghitean cu un singur locuitor

În secolele XII-XIII Coroana maghiară i-a colonizat în Transilvania pe sași și pe secui, în scopul apărării granițelor și a teritoriilor stăpânite de ea, respectiv al stimulării dezvoltării economice. Secuii au fost așezați în Bihor, pe Mureș, pe Târnave, în Subcarpații răsăriteni. Secuii s-au stabilit în Depresiunea Ciuc alături de populația românească. Documentele scrise amintesc de existența unor localități românești (Villa nostra „regis” Olachalis, azi Vlăhița; Villa Olachalis, azi Odorheiu Secuiesc) în 1301, precum și faptul că românii au apărat trecătorile carpatice, în 1241, împreună cu secuii (siculi) împotriva invaziei tătarilor.

La sfârșitul secolului al XIV-lea organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei cuprindea: comitatele, districtele românești, scaunele (termen derivat de la „scaunul de judecată” — Sedes judiciaria) sașilor și secuilor.

Citeste si:  Transilvania şi litoralul românesc, în topul destinaţiilor turistice ale anului 2016

Rostul precumpănitor militar al secuilor în toată perioada Evului Mediu a influențat puternic dezvoltarea lor socială, jucând un rol decisiv în păstrarea unei puternice țărănimi libere. Totuși, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, în secuime apar semnele unei stratificări sociale. Regele Ungariei Matei Corvin a reglementat raporturile dintre diferitele pături ale societății secuiești. Din această perioadă este socotită de istorici consemnarea în acte oficiale a libertăților secuiești, libertăți decurgând din obligațiile militare ale comunității.

Secuii au participat sub comanda voievodului Transilvaniei la luptele antiotomane din Țara Românească conduse de Mircea cel Bătrân. Ei a fost prezenți apoi, alături de români, în aproape toate campaniile conduse de Iancu de Hunedoara. Dieta din 20 iunie 1562 de la Sighișoara a adoptat hotărâri care au dus la accentuarea procesului de aservire a secuilor.

După transformarea unei părți din Ungaria în pașalâc turcesc (1541), Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata