Lazea: România stă foarte bine la indicatorii macro, dar factorii care contribuie la PIB sunt în deteriorare

România îndeplinește pentru prima dată toate cele cinci criterii nominale necesare pentru adoptarea euro, inclusiv inflația, și stă foarte bine și la criteriile de convergență reală către zona euro, însă pe termen lung există riscuri care pot deteriora această situație, a declarat economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, într-un interviu acordat AGERPRES.

În acest context, oficialul BNR susţine că toţi factorii care contribuie la formarea produsului intern brut potenţial sunt în degradare, respectiv capitalul, forţa de muncă și productivitatea.

În opinia sa, pentru redresarea capitalurilor este nevoie de accelerarea absorbţiei fondurilor europene și de măsuri de stimulare a investiţiilor străine directe, forţa de muncă necesită politici pro-nataliste și de imigrare eficiente, iar productivitatea nu poate crește fără o reformă de substanţă în educaţie.

AGERPRES: Cum ar trebui să interpretăm semnalele venite din economie după prima jumătate a anului?

Valentin Lazea: Din punct de vedere macroeconomic, România stă chiar foarte bine, nu este o exagerare să spunem acest lucru pentru că iată, în luna iunie, pentru prima dată îndeplinim toate cele cinci criterii de la Maastricht, inclusiv cel referitor la inflaţie și, totodată, dacă ne uităm la tabloul de bord, cel cu cei 11 indicatori separaţi de criteriile de la Maastrich, remarcăm că România îndeplinește 10 din cei 11, ceea ce este mai bine nu doar decât Cehia, Polonia, Ungaria și alte ţări central europene ci e mai bine chiar decât Suedia, și e mai bine chiar decât Lituania care, de la 1 ianuarie, va intra în zona euro. Indicatorul pe care nu îl îndeplinim nici noi, dar nicio altă ţară din zonă, este cel referitor la poziţia investiţională externă netă care, de fapt, este suma deficitelor de cont curent acumulate în timp și care la noi este de circa 60% din PIB.

Pragul pus de cei care au stabilit tabloul de bord este de 35% din PIB.

Cu alte cuvinte, deficitele de cont curent cumulate în timp să nu depășească minus 35% din PIB, ori asta este imposibil nu numai pentru noi ci și pentru cehi și pentru unguri și pentru alte ţări în tranziţie, pentru că deficite de cont curent vor mai fi.

Asta înseamnă că o ţară din această zonă a lumii are nevoie să importe mai mult decât exportă, cel puţin în primii ani până își pune economia pe picioare și stocul acestei diferenţe negative, de importuri mai mari decât exporturi, adunate în timp, depășește 35% din PIB pentru oricare ţară. Acea ţintă, de 35%, a fost mult prea ambiţioasă pentru oricare ţară. Dar, lăsând la o parte acest indicator, la toţi ceilalţi suntem înăuntrul criteriilor și mai bine decât Suedia, Lituania, și ţările central europene.

AGERPRES: Care sunt riscurile care trebuie evitate astfel încât indicatorii macro să nu se deterioreze?

Valentin Lazea: Riscurile nu sunt pentru viitorul imediat, unu — doi ani, ci sunt pentru perioada mai îndelungată, pe termen mediu și lung, și aceste riscuri derivă din faptul că ingredientele, factorii care intră în alcătuirea produsului intern brut potenţial, sunt în deteriorare.

Cele trei ingrediente care compun PIB-ul potenţial sunt următoarele: capitalul, forţa de muncă și productivitatea. Să le luăm pe rând și să vedem care sunt problemele cu fiecare.

Capitalul care a intrat sub forma investiţiilor străine directe în ultimii cinci ani, adică în perioada 2009 — 2013 este mult mai mic decât capitalul care a intrat în 2004 — 2008. Dacă investiţiile străine în perioada 2004 — 2008 au fost, în medie, de 7,3 miliarde de euro anual, în perioada 2009 — 2013 au fost, în medie, de 2,5 miliarde de euro pe an. Cu alte cuvine, cu aproape 5 miliarde de euro pe an mai puţin, sau, cumulat pe cinci ani, cu 25 de miliarde de euro mai puţin și asta nu se va corija prea repede, deoarece apetitul străinătăţii pentru a investi în economii emergente ca România este scăzut.

Ar fi putut să compenseze această lipsă de 5 miliarde de euro pe an o absorbţie perfectă, sau măcar mai bună, a fondurilor europene, dar vedem că nu este cazul.

Al doilea factor, forţa de muncă, este în scădere accentuată. Puţină lume a remarcat că generaţiile născute între 1986 și 1990, care au împlinit 18 ani și au intrat în câmpul muncii exact în perioada despre care vorbeam, 2004 — 2008, erau, în medie, 360.000 de nou născuţi pe an. În perioada 1991 — 1995 generaţiile de nou născuţi au fost de 250.000 în medie, pe an. Aceștia au intrat în câmpul muncii în 2009 — 2013. Așadar iată o pierdere de 110.000 nou intraţi în câmpul muncii în fiecare din acești ani, deci jumătate de milion din cei cinci ani cumulaţi, numai din natalitate, ca să nu mai vorbim de emigraţie și așa mai departe.

Să ne ducem la factorul al treilea — productivitate. Aceasta este foarte mult influenţată de nivelul de educaţie. România are următoarea structură educaţională: doar 14% din forţa de muncă are studii superioare, 41% are studii medii și 45% din forţa de muncă are studii de bază, sub medii, adică școala generală. Prin urmare, e clar că nu ne putem aștepta la o productivitate formidabilă cu această distribuţie. Mai mult decât atât: performanţele școlii românești sunt din ce în ce mai proaste, nu mai bune. La testul PISA din 2012 (nr. — realizat de OECD), din 65 de ţări intervievate, România s-a situat pe locul 45 la matematică, 49 la știinţe și pe locul 50 la citire și înţelegere. Ceea ce înseamnă că oamenii în ţara asta nici măcar nu înţeleg despre ce se vorbește în propoziţie, ceea ce este de-a dreptul dramatic. Fapt pentru care trebuie să mulţumim televiziunilor private și altor ‘surse de educaţie’. Deci productivitatea este strâns legată de aceste elemente.

AGERPRES: Acestea sunt problemele cu factorii care alcătuiesc PIB-ul. Care sunt soluţiile?

Valentin Lazea: În ceea ce privește capitalul, soluţia ar fi absorbţia mai bună a fondurilor europene, crearea unui mediu, din nou, mai atractiv pentru investitorii străini ceea ce înseamnă infrastructură, funcţionarea juridicului, predictibilitate financiară și fiscală, și așa mai departe. Dar, nu în ultimul rând și foarte important, o întărire a pieţei de capital.

Este foarte important ca Bursa de Valori București să avanseze de la stadiul actual de piaţă de frontieră la stadiul de piaţă emergentă. Pentru că, în momentul în care acest lucru se va întâmpla, toate fondurile de investiţii din lume vor fi obligate să includă România în portofoliu și asta va însemna, după unele estimări, o creștere cam de 10 ori a volumului tranzacţiilor pe bursa românească.

O modalitate de a atrage capital este exact înlăturarea celor opt bariere sistemice care au fost identificate de conducerea Bursei. Se pare că acestea au fost prezentate ministerelor, în special Ministrului Finanţelor, al Justiţiei și ASF și acolo, din câte înţeleg, au primit un tratament destul de favorabil, dar, după părerea mea, destul de încet, pentru că problema trenează de vreo cinci luni.

La forţa de muncă, pentru a rezolva problema diminuării contingentului, este vorba de politici pro-nataliste, adică să fie plătite mamele sau taţii care stau în concediu post natal, plus o politică a migraţiei inteligentă, să ne hotărâm când și de unde luăm forţă de muncă (din Asia, din Republica Moldova, de ce nu chiar din Europa de Vest) care să muncească în România.

O altă soluţie la care vreau să mă opresc este prelungirea benevolă, după 65 de ani, a vârstei până la care oamenii să rămână în câmpul muncii. Repet, pentru cei care pot și vor să rămână în câmpul muncii: medici, profesori, dar și meseriași — croitori, pentru că nu mai avem croitori. Și pentru acest aspect este nevoie de o legislaţie specială.

În cazul celui de-al treilea factor, productivitatea, totul ţine de școală și de reforma sistemului de educaţie. Și una dintre soluţii, care după mine ar trebui să fie avute în vedere, este ca industria meditaţiilor, în școala generală și în licee, să fie înlocuită cu ore post-clasă, în care toţi elevii, nu doar cei care au bani, să stea cu profesorii și să își rezolve ce nu au înţeles la clasă, iar părinţii acestora să accepte să dea școlii banii pe care îi plătesc pe meditaţii private, astfel încât copiii lor să vină acasă cu lecţiile făcute, așa cum se întâmplă în Finlanda, în ţările nordice, acolo unde învăţământul este pus la punct. Cu ajutorul unor profesori mai luminaţi și cu ajutorul unui minister al educaţiei cu o viziune pe termen mai lung, aceasta ar putea fi o soluţie.

Altă soluţie ar fi o politică pozitivă de discriminare pentru absolvenţii de liceu din mediul rural cărora să li se garanteze un număr de locuri la universităţile de stat cu condiţia ca aceștia să se întoarcă și să profeseze la ţară, și altele asemenea. Sunt multe lucruri care se pot face în domeniul învăţământului, totul este să existe voinţă în acest sens.

AGERPRES: În privinţa învăţământului mai există și problema finanţării. Aceasta cum se rezolvă?

Valentin Lazea: Dacă ne uităm strict la cât cheltuie statul, 4% sau sub 4% din PIB, pare insuficient, dar dacă ne uităm la cât cheltuie statul împreună cu părinţii, care mai dau cam 1% din PIB, și dacă părinţii ar putea fi convinși să dea acei bani nu sub formă de meditaţii private ci, hai să îi zicem, meditaţie publică, atunci s-ar duce procentul spre 5% din PIB. Soluţiile despre care vorbesc eu nu presupun neapărat un efort suplimentat din partea statului ci un efort de inventivitate și de soluţii creative. Pentru că știu că statul nu o să prea poată să aibă bani în plus, în perioada următoare.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.