O nouă seară de carnaval în staţiunea Mamaia, cu Radu Mazăre în rolul domnitorului Ştefan cel Mare

17

Mii de turiști au participat, sâmbătă seară, 2 august, în piațeta Cazinoului din stațiunea Mamaia, la un spectacol al cărui protagonist a fost primarul Constanței, Radu Mazăre, acesta interpretând rolul domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, în cadrul unei scenete în care au fost prezentate momente istorice semnificative din timpul domniei acestuia.

Carele alegorice ale cluburilor au defilat având în frunte carul Primăriei Constanța, pe care, la această ediție a Carnavalului de la Mamaia, Mazăre s-a aflat călare pe un armăsar alb, din alaiul său făcând parte personaje precum frații Jderi, boierul Movilă, paharnicul Ulea, mama lui Ștefan cel Mare în interpretarea Irinei Loghin, dar și Vrâncioaia — rol jucat de Maria Cârneci.

Spectacolul organizat pe scena special amenajată în Piațeta Cazinoului a început cu Irina Loghin, care a cântat o piesă dedicată memoriei domnitorului Ștefan cel Mare. După sceneta istorică, spectacolul a fost continuat de dansatoarele care au coborât de pe carele alegorice.

Citeste si:  ÎCCJ: Valoarea mitei şi activitatea infracţională pe o perioadă mare de timp, motive pentru arestarea lui Mazăre

Înainte de a părăsi scena, Radu Mazăre le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă organizarea spectacolului.

„În primul rând vreau să le mulțumesc reginelor cântecului și portului popular românesc, doamnelor Irina Loghin și Maria Cârneci, care și-au dorit din tot sufletul să fie alături de mine și de noi la acest spectacol, (…), cascadorilor de la Buftea, care ne-au învățat să ne luptăm și să ne purtăm ca niște oșteni adevărați, (…), salvamarilor, care, întotdeauna, în afară de treburile pe care și le fac pe apă ca să vă salveze viețile, ne ajută și în aceste spectacole, (…), lui Dimitris, care este un cetățean grec de origine, din Constanța, cel care ne face carele alegorice, (…), celor de la FashionTV (…) care au făcut posibil acest spectacol, (…) celor de la comunitatea turco-tătară care au venit aici cu costumele lor, cu dansurile lor tradiționale”, a afirmat primarul Constanței.

Citeste si:  Trupul neînsuflețit al Tamarei Buciuceanu Botez va fi depus joi la Bulandra

Radu Mazăre a spus că vrăjmășia dintre neamuri care era pe vremea lui Ștefan cel Mare nu mai există în prezent, cu excepția vrăjmășiei „băgate” de politică în neamul românesc.

„Dacă acum 500 de ani era vrăjmășie între neamuri și între credințe, acum nu mai este așa. În Dobrogea trăim cu toții, români, greci, turci, machedoni, tătari, în bună pace. Din păcate, însă, în neamul românesc, politica a băgat vrăjmășie”, a afirmat Mazăre.

La începutul lunii iulie, odată cu deschiderea din acest sezon estival a carnavalului din stațiunea Mamaia, la spectacolul organizat în piațeta Cazinoului primarul Constanței a interpretat rolul împăratului Cezar și Mihaela Rădulescu pe cel al Cleopatrei.

Citeste si:  Radu Mazăre rămâne în arest preventiv; decizia este definitivă

Carnavalul de la Mamaia va continua până la încheierea sezonului estival, primarul Radu Mazăre urmând să interpreteze încă un rol, pe cel al faraonului Ramses.

Din acest an, Primăria Constanța are un car alegoric propriu, construit pe șasiul unui autobuz dezafectat al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța. Pentru amenajarea carului alegoric cu trei decoruri diferite, adaptate rolurilor interpretate de primarul Radu Mazăre, administrația locală plătește 50.000 de euro din bugetul local, la care se adaugă cheltuielile cu sonorizarea, efectele de lumini și zecile de figuranți care însoțesc carul alegoric. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata