Veronica Micle, „îngerul blond” din creaţia eminesciană

A fost numită, în poeziile lui Eminescu, ”îngerul blond”. În alte scrieri i s-a spus ”Bălăuca”. A fost muza lui Eminescu în cele mai multe dintre poeziile de dragoste, iar numele poetei Veronica Micle, de la a cărei moarte se împlinesc, la 4 august 2014, 125 de ani, se leagă pentru totdeauna de numele poetului național.

Veronica Micle (născută Câmpeanu) a văzut lumina zilei la Năsăud, la 22 aprilie 1850, fiind fiica lui Ilie și a Anei Câmpeanu. Tatăl Ilie Câmpeanu luptase ca voluntar și fusese rănit în 1848, în Munții Apuseni, sub flamurile lui Avram Iancu.

Prigoana s-a abătut și asupra familiei, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, fiind anchetată de poliția habsburgică. Situația grea o face să treacă munții în vara lui 1850, în Moldova. Banii obținuți din vânzarea modestei case din Năsăud îi ajung pentru a-și cumpăra o casă în Târgu-Neamț. Peste ani, în 1886, Veronica Micle va dărui această casă cu cerdac mănăstirii Văratec, pentru a servi drept locuință maicilor bolnave sau celor aflate în târg cu treburi.

Curând, familia se mută la Iași. În iunie 1863, Veronica Micle absolvă Școala Centrală cu diploma de eminență. Din comisia examinatoare face parte, între alții, Ștefan Micle, profesor universitar de fizică și chimie, viitorul rector al Universității din Iași.

Născut la Feleac, lângă Cluj, școlit la Blaj, voluntar în 1848, după o licență în drept la Sibiu, apoi absolvent al Politehnicii din Viena, impresionat de frumusețea și inteligența fetei, Ștefan Micle o cere în căsătorie pe Veronica în anul următor. Căsătoria se încheie la 7 august 1864, la Cluj, spre bucuria mamei Veronicăi.

Diferența de vârstă între soții Micle era de 30 de ani. Ștefan Micle se ocupă de educația tinerei sale soții, Veronica ia lecții de franceză, de canto și pian, de literatură universală.

Cultura, limbile străine exersate (franceza, în care își redactează o parte a corespondenței, și germana), universul intelectual depășesc cu mult nivelul doamnelor de salon. La 29 aprilie 1866, se naște primul copil, Valeria, care îi moștenește talentul literar și vocea, pe care mama ei o alinta ”Greiere”, iar în 1868 se naște Virginia Livia, alintată ”Fluture”.

În 1869 contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista ”Noul curier român” cu două nuvele semnate cu pseudonimul Corina.

În 1887 îi apare placheta ”Poezii”, în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874: ”Columna lui Traian”, ”Convorbiri literare”, ”Familia”, ”Literatorul”, ”Revista literară” etc. La Iași a organizat serate literare, loc de întâlnire a artiștilor și scriitorilor vremii. Puținele poezii pe care le-a lăsat denotă talent, însă se află în umbra creațiilor eminesciene.

Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: ”Cartea ei e veșnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!”

În 1875 Ștefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878) Veronica a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor.

Profesorul Ștefan Micle moare la 4 august 1879.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.