Constantin Brâncoveanu – un domn profund ataşat „intereselor ţării şi ale neamului românesc întreg”

29

Ajuns pe tronul Țării Românești la 29 octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu, cel care s-a intitulat „Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod”, a domnit peste 25 de ani, între 1688-1714, o domnie lungă ce a asigurat, ca atare, o relativă liniște și prosperitate a țării, domnul având ca principal țel și folosind toate mijloacele pentru a asigura autonomia acesteia.

Născut la 15 august 1654, în satul Brâncoveni (în județul Olt de astăzi), Constantin Brâncoveanu era fiul marelui boier Papa Brâncoveanu și al Stancăi, fiica marelui postelnic Constantin Cantacuzino, bunicul său dinspre tată fiind Preda Brâncoveanu, mare vornic, nepot al lui Matei Basarab. Pe această linie, Constantin Brâncoveanu a moștenit o foarte mare avere, a cărei dimensiune a fost, adesea, exagerată, și care i-a adus voievodului, din partea turcilor, numele de „Altân-bey” („Prințul aurului”). Averea l-a ajutat să se mențină atâția ani la domnie, de asemenea în acțiunile sale diplomatice și în opera sa de ctitorire, dar a fost și motivul care i-a grăbit sfârșitul, întrucât a stârnit invidia turcilor.

Citeste si:  Importurile de carne, cereale şi produse lactate din Republica Moldova beneficiază de scutire totală de taxe vamale

Constantin Brâncoveanu a beneficiat de o creștere și o educație alese, de care s-a ocupat în mod special unchiul său din partea mamei stolnicul Constantin Cantacuzino, cărturar cu înalte studii la Padova, care l-a inițiat pe viitorul domn și în tainele diplomației europene. A intrat devreme în dregătorii, fiind mare postelnic, apoi și mare logofăt.

Constantin Brâncoveanu a avut patru băieți — Constantin, Ștefan, Radu și Matei, care au sfârșit tragic alături de tatăl lor, la Istanbul, la 15 august 1714—, și șapte fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Smaranda și Bălașa).

Când în toamna lui 1688 Șerban Cantacuzino moare pe neașteptate, marii boieri ai țării au hotărât, la propunerea stolnicului Constantin Cantacuzino și a marelui spătar Mihai Cantacuzino, să-l aleagă domn pe Constantin Brâncoveanu.

Citeste si:  Ninsori abundente şi circulaţie îngreunată în judeţul Harghita

Încă de la începutul domniei sale, Brâncoveanu s-a dovedit profund atașat „intereselor țării și ale neamului românesc întreg”, după cum scria Nicolae Iorga. Având calități deosebite de om politic și diplomat, evidențiate de toți cei care l-au cunoscut, Constantin Brâncoveanu s-a înconjurat de colaboratori iscusiți iar Curtea domnească din București a concentrat, în epocă, cea mai intensă activitate diplomatică din Europa de sud-est care a vizat, deopotrivă, interesele tuturor celor trei principate române.

Pe plan intern, Constantin Brâncoveanu a fost preocupat de întărirea rolului domniei, precum și de reorganizarea sistemului fiscal, de ținerea unei evidențe cât mai complete a finanțelor țării și ale Curții domnești, mai cu seamă în contextul situației interne și al obligațiilor mereu în creștere impuse de Poarta otomană. Reforma inițiată de Brâncoveanu în plan financiar, în anul 1701, a dus la o creștere a numărului contribuabililor din Țara Românească, printr-un aflux însemnat de țărani din zonele vecine Țării Românești.

Citeste si:  Povestea mierii care l-a îndulcit pe ministrul agriculturii din China. Viorel Iosif, apicultor: "A venit la noi în stupină să vadă cum se cresc albinele în România"

S-a îngrijit foarte mult de București — capitala țării-, precum și de Târgoviște, care a redevenit în timpul lui Brâncoveanu reședință domnească. În București s-a preocupat de înfrumusețarea palatului domnesc (situat pe locul Curții Vechi), de construirea unei noi artere care să înlesnească drumul spre Mogoșoaia (1692 — Podul Mogoșoaia, azi Calea Victoriei). A construit, de asemenea, Hanul Sfântu Gheorghe, cu prăvălii și apartamente pentru negustori, Biserica Sfântu Gheorghe Nou ș.a.

Între 1694-1695 a fost înființată Academia domnească de la Sfântu Sava.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata