Urşii ne oferă o lecţie despre cum pot fi ţinute sub control diabetul şi obezitatea

21

Capacitatea unui urs grizzly de a face față obezității și diabetului în timpul hibernării ar putea ajuta la tratarea acestor probleme de sănătate la oameni, potrivit unor cercetări recente ale unor oameni de știință americani, scrie Huffington Post în ediția electronică.

Oamenii au făcut întotdeauna o legătură între diabet și obezitate, dar urșii aruncă o nouă lumină asupra acestei relații. Cercetătorii care au studiat comportamentul urșilor, în mod clar animale obeze, au descoperit la aceștia o stare naturală de diabet, care servește unui scop biologic real și este reversibil.

Toamna, urșii se pregătesc pentru hibernare îndopându-se până devin obezi, dar fără să fie diabetici. Ei devin diabetici la câteva săptămâni după ce intră în hibernare, apoi cumva se „vindecă” de diabet când se trezesc în primăvară. În săptămânile de hibernare, ei intră într-o stare similară diabetului zaharat tip 2, care nu este dependent de insulină. La oamenii cu diabet de tip 2, se înregistrează o deficiență relativă de insulină iar celulele își pierd capacitatea de a răspunde la acest hormon care ajută la reglarea nivelului de zahăr din organism.

Citeste si:  Naşterile prin cezariană pot creşte riscul de astm, diabet şi obezitate la nou-născuţi

Cercetătorii au presupus că și la urși valorile insulinei se schimbă în funcție de nivelurile lor de obezitate care variază pe parcursul anului. Dar au descoperit că, spre deosebire de oameni, în cazul urșilor, nivelul de insulină din sânge nu se schimbă, iar anumite celule își activează și dezactivează capacitatea de a comunica cu și de a răspunde la insulină.

Un rol central în acest proces îl are o proteină numită PTEN. Urșii au dezvoltat capacitatea de oprire și pornire a activității acestei proteine în celulele adipoase, acționând ca un întrerupător și făcând urșii mai mult sau mai puțin sensibili la insulină atunci când este necesar, relatează BBC. Astfel, când ies din hibernare primăvara, urșii pornesc comutatorul devenind mai sensibili la insulină.

Citeste si:  Amestecurile de cereale care sunt consumate la micul dejun sunt atât de pline de diverse metale, încât ele pot fi ridicate cu uşurinţă dacă folosim un magnet

„Acest lucru este contrar teoriei că obezitatea duce la diabet la om”, a declarat dr. Kevin Corbit, cercetător în cadrul companiei de cercetare Amgen Inc, citat de natureworldnews.com „Rezultatele noastre conduc clar și convingător către o nouă paradigmă în care diabetul și obezitatea — contrar noțiunii de bază că se întâlnesc numai împreună — pot exista în mod natural la capetele opuse ale spectrului metabolic”, a adăugat acesta.

Mecanismele celulare care favorizează obezitatea ar putea proteja anumiți pacienți de diabet, în timp ce mecanismele celulare care favorizează diabetul ar putea proteja împotriva obezității, a mai explicat cercetătorul.

Citeste si:  Femeile care suferă de stres post-traumatic au un risc crescut de diabet

Oamenii cu un nivel scăzut de PTEN au o probabilitate foarte mare de a rămâne foarte sensibili la insulină, precum urșii, chiar dacă au obezitate.

Studiul a fost publicat în revista de specialitate „Cell Metabolism”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata