Fotbal: CFR Cluj, învinsă de Dinamo Minsk cu 2-0 şi eliminată din Europa League

18

CFR Cluj a fost învinsă de echipa belarusă Dinamo Minsk cu scorul de 2-0 (0-0), joi, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manșa secundă a turului III preliminar al competiției de fotbal Europa League, și părăsește cupele europene.

Învinsă în primul joc cu 1-0, CFR a cedat și pe teren propriu, după golurile marcate de din faze fixe de Igor Stasevici (71 — lovitură liberă) și Chigozie Udoji (81 — penalty), însă a jucat mai bine de o oră în zece oameni, Ionuț Rada fiind eliminat în minutul 26.

Citeste si:  Preşedintele ANAF a schimbat din funcţii şefii a şase birouri vamale

CFR a avut o primă mare ocazie în minutul 19, când portarul Gutor a avut un reflex extraordinar la șutul lui Negruț. Ardelenii au fost din nou aproape de gol în min. 22, dar șuturile lui Monroy și Costea au fost blocate.

Misiunea echipei clujene a devenit și mai dificilă din minutul 26, când a rămas în zece oameni, fundașul Rada fiind eliminat pentru fault Chigozie Udoji (ex-Astra, FC Brașov).

Dinamo Minsk a avut o ocazie bună în minutul 30, dar Udoji a tras peste poartă.

Echipa lui Vasile Miriuță a mai avut o situație notabilă până la pauză, dar Gutor a apărat mingea trimisă de Tade (35).

Citeste si:  Turcan: Pentru creşterea salariului minim există calcule şi cu alţi indicatori decât productivitatea muncii şi inflaţia

În repriza secundă, oaspeții au fost din nou periculoși în min. 58, prin Adamovic, dar sârbul a fost blocat. Cu trecerea timpului, echipa gazdă a riscat tot mai mult, iar Dinamo Minsk a încercat să profite de acest lucru. După ce Udoji a trimis mingea în bară (70), Dinamo a deschis scorul în minutul 71, prin Igor Stasevici, din lovitură liberă: 0-1.

Dinamo Minsk și-a majorat avantajul în minutul 81, prin Chigozie Udoji, din penalty, după un fault în careu comis de Camora: 0-2.

CFR Cluj, care a acces în Europa League după ce Dinamo a intrat în insolvență, părăsește prematur cupele europene, arătând că procesul de reconstrucție a echipei, început de Vasile Miriuță, este abia la început.

Citeste si:  Dosarul "Valiza", trimis la Curtea Constituţională
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata