Posibilă reuniune la nivel european săptămâna viitoare privind embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare

23

Săptămâna viitoare ar putea avea loc o reuniune la scară europeană în legătură cu embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare europene, a anunțat joi ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll, transmite AFP.

‘Se prevede o reuniune la scară europeană încă de săptămâna viitoare’ și ‘dacă este necesar’ ulterior va fi convocat un consiliu informal al miniștrilor agriculturii, a indicat pe postul de radio RTL ministrul francez, care a precizat că a avut ‘contacte’ cu omologii săi german și polonez.

Potrivit responsabilului francez, ‘trebuie luate decizii pentru producătorii francezi și europeni’. ‘Există consecințe și există măsuri care pot fi luate împreună cu Comisia’, a adăugat ministrul.

Citeste si:  Primii romi repatriaţi din Franţa ajung joi (19 august 2010) în România

Acesta a menționat că vor fi luate ‘destul de rapid’ decizii cu privire la piersici și nectarine, două producții aflate în centrul unei aprige concurențe între Franța, Italia și Spania, doar aceasta din urmă exportând în mod obișnuit circa 100.000 de tone de fructe către Rusia. Or, în contextul embargoului, există temeri privind suprasaturarea pieței europene cu produsele interzise pe piața rusă.

Moscova a decretat un embargo cu o durată de un an asupra importurilor agroalimentare din Europa și America de Nord, ca represalii la sancțiunile care i-au fost impuse pentru sprijinul acordat separatiștilor ucraineni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata