Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015 la Leicester

Data înhumării lui Richard al III-lea, rege al Angliei în secolul al XV-lea, a fost stabilită pentru 26 martie 2015 în catedrala din Leicester. Scheletul său a fost descoperit în 2012, la Leicester, pe locul unde urma să se construiască o parcare, relatează joi AFP.

Ceremonia, care va fi transmisă în direct pe Channel 4, va fi punctul culminant al unei săptămâni dedicate regelui cu reputație sinistră, pe care asociații și persoane pasionate de personalitatea suveranului englez vor să o reabiliteze. Rămășițele ultimului rege Plantagenet vor fi depuse într-un sicriu de plumb — pe 22 martie, la Universitatea din Leicester—, care va fi transportat la locul bătăliei din Bosworth, unde a murit în 1485 Richard al III-lea, după ce va traversa câteva localități emblematice pentru istoria suveranului.

Sicriul va reveni în cursul serii la Leicester, unde se va organiza o veghe funerară de trei zile, deschisă publicului invitat să îl omagieze pe ultimul rege medieval al Angliei.

Richard al III-lea, mort la 32 de ani, după o scurtă domnie de doi ani, a fost prezentat de dinastia Tudor, care i-a urmat, ca un tiran sângeros, reputație imortalizată de William Shakespeare în piesa care poartă numele regelui. Osemintele lui au fost descoperite în 2012, la Leicester, în timpul construirii unei parcări municipale, iar analizele ADN au confirmat că scheletul cocoșat și cu urme ale unor răni de război este cel al regelui.

Înalta Curte din Londra a autorizat în luna mai înhumarea lui Richard al III-lea, punând astfel capăt unei bătălii declanșate de urmașii regelui, care solicitau ca el să fie înmormântat la York (nord), încheie AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.