Statele Unite au bombardat poziţii ale Statului Islamic din Irak

Statele Unite ale Americii au bombardat poziții de artilerie ale Statului Islamic (SI) din Irak care amenințau personalul american cu baza la Erbil, în Kurdistanul irakian, a anunțat vineri Pentagonul, informează AFP.

La acest raid aerian au participat două avioane F/A-18, care au lansat bombe de 250 de kilograme asupra unei unități mobile de artilerie a grupării jihadiste lângă localitatea Erbil, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, amiralul John Kirby. Acesta a menționat că rebelii au folosit respectivele piese de artilerie pentru a bombarda pozițiile trupelor kurde care apără localitatea Erbil, unde se află un consulat american.

Citeste si:  Stocurile asiatice vor putea ajunge timp de doi ani, având în vedere noile speranțele comerciale dintre SUA și China

Președintele Barack Obama a autorizat joi armata americană să efectueze atacuri aeriene în Irak pentru a proteja populația creștină, care a fost nevoită să părăsească în masă localitățile cucerite de islamiști, și pentru a preveni un ‘genocid’, zeci de mii de creștini și de yazidiți fiind izolați în prezent într-o zonă deșertică, fără apă și fără hrană. Liderul de la Casa Albă i-a avertizat pe islamiști că, dacă avansează către Erbil, aviația militară americană îi va ataca.

De asemenea, avioane americane și britanice au parașutat în ultimele zile apă și provizii refugiaților care au fugit din calea islamiștilor.

Citeste si:  Pentru Gorbaciov, ''războiul rece'' este declarat şi riscă să degenereze în conflict armat

Gruparea Statul Islamic, foarte activă și în războiul civil din Siria, a lansat la începutul lunii iunie o puternică ofensivă, cucerind teritorii întinse din Irak, obligând armata acestei țări să se retragă până aproape de capitala Bagdad. Ulterior ea a proclamat un califat ce cuprinde zonele pe care le controlează în Siria și Irak, iar în ultimele zile a cucerit mai multe orașe din Kurdistanul irakian, care după retragerea trupelor guvernamentale fuseseră preluate sub control de unitățile peshmerga, așa-numita armată a kurzilor irakieni.

În noaptea de miercuri spre joi jihadiștii au cucerit cel mai mare oraș creștin din Irak, Qaraqosh, o sută de mii de creștini din această localitate fiind nevoiți să o părăsească, ulterior Statul Islamic preluând sub control și cel mai mare baraj al acestei țări, acela de la Mosul, oraș pe care l-au cucerit pe 10 iunie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata