Dragnea: România e capabilă să absoarbă fondurile alocate de Comisia Europeană pentru 2014-2020

30

România este capabilă să absoarbă în următorii șase ani fondurile alocate de Comisia Europeană pentru politica de coeziune, în valoare de peste 22 de miliarde de euro, a susținut marți vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale.

„România acum într-adevăr este pregătită să absoarbă nu numai această sumă, dacă am fi primit, dacă s-ar fi negociat și Comisia ne-ar fi alocat și nouă o sumă mai mare pe cap de locuitor — noi avem 1.000 de euro pe cap de locuitor, celelalte țări, majoritatea au 2.000 de euro pe cap de locuitor. Se pot absorbi, pentru că noi avem deja experiența acestor doi ani de zile și experiența bazată pe cifre seci, dar care sunt foarte clare. Numai la Ministerul Dezvoltării, care gestionează trei programe europene (…) până la guvernarea Ponta — mai 2012 — fuseseră absorbite 656 de milioane de euro în șase ani, o medie de 110 milioane de euro pe an. Numai în 2013 am absorbit în șapte luni 1,1 miliarde de euro. 1 la 10 s-a mărit gradul de absorbție. Nu am făcut minuni, dar la solicitarea prim-ministrului am propus și s-au aprobat o serie de măsuri simple care au eliminat aproape toate blocajele care generau foarte multe întârzieri și care puneau foarte multe piedici”, a afirmat Dragnea într-un interviu la postul public de radio.

Citeste si:  Cabinetul Cioloş a depus jurământul de învestitură

Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat 2014 — 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare.

Astfel, Romania beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocați pentru politica de coeziune.

La nivelul programelor operaționale, sumele alocate sunt: Programul Operațional Infrastructură Mare — 9,41 miliarde euro, Programul Operațional Regional — 6,7 miliarde euro, Programul Operațional Capital Uman — 4,22 miliarde euro, Programul Operațional Competitivitate — 1,33 miliarde euro, Programul Operațional Capacitate Administrativă — 0,55 miliarde euro, Programul Operațional Asistență Tehnică — 0,21 miliarde euro, plăți directe în agricultură—10 miliarde euro, Programul Național pentru Dezvoltare Rurală — 8 miliarde euro, Programul Operațional Pescuit — 0,17 miliarde euro, Facilitatea „Connecting Europe” — 1,23 miliarde euro, iar pentru programele de cooperare teritorială au fost alocați 0,45 miliarde euro.

Citeste si:  Anca Dragu: Legea salarizării unitare este în lucru; vrem să punem în dezbatere publică o lege bună
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata