Platforma Râureni (Vâlcea), vechea şi actuala inimă economică a Râmnicului

Râmnicu Vâlcea a fost până în anii ’60 capitală de raion și aparținea de regiunea Argeș, nefiind un centru industrial de forță, majoritatea uzinelor și investițiilor îndreptându-se cu precădere spre municipiul Pitești.

De altfel, Râmnicu Vâlcea număra în 1965 aproximativ 40.000 de locuitori, iar din punct de vedere industrial orașul avea un combinat pentru prelucrarea lemnului și o fabrică de încălțăminte.

În anii ’60 se ia decizia care va schimba cu totul municipiul, o decizie ce va duce în doar 20 de ani la dublarea populației din Râmnicu Vâlcea, la extinderea urbanistică și la un salt din rândul orașelor mici în rândul celor mijlocii.

„Pe teritoriul fostei comune Râureni (actual cartier — n.r.), autoritățile optează pentru o industrializare la scară uriașă. Prima unitate economică este Uzina de Sodă, înființată la data de 7 noiembrie 1959, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al RPR, nr. 2.558. Combinatul de Produse Sodice Govora devenea cel mai mare producător de produse sodice din Europa. Lucrările de construcție și montaj au început la data de 15 iunie 1954, iar punerea în funcțiune a Uzinei de Sodă nr. 2 (Calcinata I, Var I) a avut loc în anul 1959, la o capacitate de 90.000 tone pe an de sodă calcinată”, spune ing. Sorin Zamfirescu, unul dintre primii directori ai acestui colos industrial.

Citeste si:  Judeţul Vâlcea: De la stiloul lui Poenaru şi eseurile lui Ierunca, la minunile IT ale lui Budişteanu

În 1966, se pun bazele Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea, prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, iar prima secție funcțională este electroliza I, în 1968, iar în 1969 apare Uzina Electrică Govora (actualul CET).

Aceste trei unități sunt cele mai mari din zona industrială Râureni, comună care se desființează și intră în componența Râmnicului la finalul anilor ’80. Apare, așadar, primul parc industrial de proporții din micul târg al pensionarilor.

În anii ’70 se înființează Uzina de Utilaj Chimic și Uzina de Armament, tot în zona Râureni, iar apoi Institutul de Criogenie (Uzina G). În anii ’80, deja jumătate din populația Râmnicului, care se apropia de 90.000 de locuitori, lucra pe platforma Râureni, care se extinsese până aproape de oraș cu fabrica de ață, fabricile de conserve și de pâine.

Citeste si:  Costeşti (Vâlcea), comuna-muzeu

„Este inima unui oraș. De fapt, Râureni devine un oraș în oraș, jumătate din transportul public în comun merge spre platformă, la fel jumătate din transportul județean”, spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea.

În 1990, Râmnicu Vâlcea depășise deja 110.000 de locuitori, iar 25.000 de salariați lucrau pe platformă, aproape 10.000 la Combinatul Chimic, 5.000 — la Combinatul de Produse Sodice, 2.000 — la Uzina de Utilaj Chimic, la fel și la CET Govora. Restul lucrau la toate unitățile conexe acestora. A fost, de fapt, apogeul industrial al Râmnicului la nivelul forței de muncă.

Citeste si:  Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa pensiilor speciale pentru aleşii locali

„În ultimii 24 de ani, însă, lucrurile s-au schimbat, forța de muncă actuală din zona Râureni este de maximum 10.000, dacă se pun la socoteală toate societățile care activează în acest perimetru industrial”, spune președintele CJ.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata