Peste 800 de femei din toată ţara, calificate profesional în domeniul tehnologiei informaţiei

Un număr de 826 de femei din toate regiunile de dezvoltare ale României vor beneficia, în perioada următoare, de programe de formare profesionala de tip calificare, instruire în tehnologia informației și a comunicării, dar și de formare și consiliere antreprenorială, grație Proiectului ‘Focus Social – Inițiativă pentru o Societate Sănătoasă”, se arată într-un comunicat remis marți.

‘Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 18 luni și va fi implementat de SC Ventis Global Consulting SRL, în parteneriat cu Asociația DONIT și SC Lugera&Magler Romania SRL. Obiectivul general al proiectului constă în contribuția la îmbunătățirea climatului social favorabil accesului egal pe piața muncii, prin dezvoltarea competențelor profesionale, dezvoltarea capacității instituționale și creșterea gradului de conștientizare la nivel național privind prevenirii riscurilor de îmbolnăvire și de promovare a sănătății. În cadrul proiectului vor fi organizate mese rotunde și ateliere de lucru cu reprezentanți ai administrației locale, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai mass-media’, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, proiectul vizează și consolidarea capacității actorilor organizaționali esențiali în dezvoltarea socială, în mod specific autoritățile publice, operatorii mass media și organizațiile neguvernamentale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.