Unul dintre cele mai grave accidente de pe Mont Blanc – 5 alpinişti morţi şi unul dispărut

Cinci alpiniști francezi membri ai unui grup care încerca să escaladeze un vârf din masivul Mont Blanc au fost găsiți fără viață, iar al șaselea membru al echipei a fost dat dispărut miercuri, relatează AFP, care menționează că este vorba despre unul dintre cele mai grave accidente produse în ultimii zece ani în Alpii francezi.

Printre corpurile recuperate — patru bărbați și o femeie, cu vârste între 30 și 40 de ani — se numără și cel al ghidului montan, conform unei surse locale. Operațiunile de căutare a celei de-a șasea persoane continuă, dar cu greutate, din cauza condițiilor meteorologice, în zonă înregistrându-se precipitații sub formă de ploaie și ninsoare.

Alpiniștii, care participau la un stagiu de două săptămâni organizat de UCPA (Union nationale des centres sportifs de plein air), au început marți dimineață escaladarea vârfului Aiguille d’Argentiere (3.901 metri) și urmau să ajungă în cursul serii la refugiul Argentiere.

Văzând că nu mai soseau, paznicul refugiului a alertat unitatea de salvamontiști a jandarmeriei (Peloton de gendarmerie de haute-montagne, PGHM) din Chamonix, a precizat, pentru AFP, Christophe du Payrat, director de cabinet al prefectului departamentului Haute-Savoie.

Căutările au început la ora 18:30 GMT, însă condițiile meteorologice erau nefavorabile pe vârful Aiguille d’Argentiere, situat între departamentul francez Haute-Savoie și cantonul elvețian Valais. Miercuri, la ora 07:00 GMT, au fost găsite cinci corpuri neînsuflețite, la o altitudine cuprinsă între 3.500 și 3.700 metri.

Pentru moment, nu se știe dacă accidentul a fost produs de o avalanșă ori din cauza corzi cu care erau legați alpiniștii.

Agenția France Presse amintește că alți șase alpiniști și-au pierdut viața în masivul Mont-Blanc între 15 și 30 iulie — doi irlandezi, doi finlandezi, un german și un francez.

În iulie 2012, nouă alpiniști din Elveția, Germania, Marea Britanie și Spania au fost uciși de o avalanșă survenită pe vârful Mont Maudit din masivul Mont-Blanc.

În august 2008, opt alpiniști (trei elvețieni, un ghid austriac și patru germani) au decedat în urma unei avalanșe provocate de căderea unor blocuri de gheață pe vârful Mont-Blanc du Tacul.

În iunie 2011, șase alpiniști și-au găsit sfârșitul în masivul Ecrins (Hautes-Alpes).

Între 1990 și 2011, registrele jandarmeriei consemnează 256 de accidente care s-au soldat cu 74 de morți și 180 de răniți numai între refugiul Tete Rousse (3.167 metri) și refugiul Gouter (3.835 metri). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.