Băsescu: În conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune

Președintele Traian Băsescu a declarat joi, 14 august, că, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune, afirmând că premierului Victor Ponta îi „duduie economia în cap”.

„Lui Ponta îi duduie economia în cap. În realitate, (economia — n.r.) a început să se deprecieze. În conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune. Pentru că nu vreau să avem diferende pe definiții, indiferent ce definiții ar utiliza dottore, va invit să vedeți definiția pe care Eurostatul o dă recesiunii: două trimestre succesive cu scădere a creșterii economice față de trimestrul anterior. România se află în această situație, chiar dacă față de anul 2013 are o ușoară creștere economică. Dar deja economia a intrat într-un declin, un declin de două trimestre consecutive: trimestrul I — care are o creștere negativă de 0,2% din PIB și trimestrul II 2014 — care are o creștere negativă de 1% față de trimestrul I 2014. În termeni tehnici, înseamnă că economia României a intrat în recesiune”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni.

El a susținut că ”frânarea” economiei are mai multe cauze, dar în principal ”este vorba de proasta guvernare”.

„În primul rând, generic vorbind, este proasta guvernare și impresia că suntem guvernați pentru că premierul merge la televizor unde vorbește despre economie fără să înțeleagă ce se întâmplă în urma deciziilor pe care le ia”, a adăugat Traian Băsescu.

Totodată, președintele Băsescu a susținut că reducerea investițiilor cu 22,5% față de primul trimestru al anului trecut este cauza fundamentală în frânarea economiei.

O altă cauză menționată de șeful statului este reducerea investițiilor străine directe, care pe primele șase luni înregistrează o scădere de 10% fața de 2013. De asemenea, el a precizat că în iunie s-a întregistrat o scădere a investițiilor străine directe de 70%. În plus, șeful statului a menționat multitudinea de taxe introduse.

„Două taxe (…) au lucrat ca o frână pentru economie și acestea sunt celebra taxă pe infrastructură, deci taxa pe stâlp, și cea de-a doua este taxa pe combustibil de 7 eurocenți care, de fapt, s-au transformat în 11, ca urmare a aplicării TVA-ului și a indicelui de inflație luat cu doi ani în urmă. Creșterea prețului la combustibil și taxa pe stâlp sunt principalele cauze ale frânării economiei”, a spus Băsescu.

El a subliniat că o altă cauză majoră este lipsa de proiecte pentru absorbția fondurilor europene.

„Acum se vede că regele e gol, iar minciunile lui Ponta și Teodorovici nu mai pot continua. Anul trecut au avut o creștere explozivă, pentru că au venit facturi la plată, facturile din timpul Guvernului Boc. Anul acesta, când încă mai au proiecte în execuție de la Guvernul Boc, dar nu au făcut niciun proiect nou pe bani europeni pe infrastructură, pe mediu — mă refer la proiecte mari — pe primele șase luni, absorbția a crescut cu numai trei procente”, a explicat șeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.