Vâlcea – locul unde s-a născut limba română scrisă

39

Unii istorici susțin că Vâlcea ar fi locul de naștere a românismului.

„Un lucru este cert cu privire la promovarea limbii române în Vâlcea. Prin îndelungata activitate de scriptorium a caligrafilor și miniaturiștilor de la mănăstirile Cozia, Bistrița, Govora, prin cea a traducătorilor și prin cărțile tipărite, aici s-a urmărit programatic înlocuirea limbii slavone cu cea română”, spune prof. dr. Ion Soare.

Un exemplu concludent în acest sens îl oferă lucrarea călugărului Mardarie Cozianul, „Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor” din 1649, primul dicționar păstrat până azi cu 4.574 de termeni slavoni, însoțiți de corespondentul românesc.

Domnitorul Matei Basarab, în 1637, aduce la Mănăstirea Govora (foto)  o tipografie, întemeind aici „prima școală de cultură din Țara Românească pe care o va înzestra cu un venit de 1.000 de galbeni, pe care domnul îi dă egumenului Mănăstirii Govora, Meletie, pentru întreținerea școlii, a tipografiei, a tipăriturilor, cât și pentru plata profesorilor”, afirmă istoricul Florin Epure, directorul Direcției Județene de Cultură Vâlcea.

Citeste si:  Cetatea dacică de la Grădiştea, între legendă şi adevăr istoric

În 1640, de sub tiparul Govorei apare prima carte în limba română de pe teritoriul Țării Românești, Pravila bisericească, cunoscută și sub numele de Pravila cea Mică (datorită formatului ei) sau Pravila de la Govora.

„Cartea a fost tipărită în șapte luni, prin grija lui Meletie Macedoneanul, care trăise în atmosfera de viață spirituală a Mănăstirii Zograful din Muntele Athos, și care învățase tiparul în mănăstirile lui Petru Movilă și în cea a lui Ștefan din Ohrida”, precizează Florin Epure.

Pravila este o culegere de legi atât pentru mediul clerical, cât și pentru mireni.

Citeste si:  Vâlcea: Povestea Colegiului Forestier - cum a ajuns un penitenciar comunist să fie un liceu frumos

„Există mai multe opinii care afirmă că tot în Vâlcea a apărut prima carte tipărită în spațiul românesc. Este vorba despre ‘Liturghierul’ lui Macarie, prima ediție slavonă a celei mai importante cărți de slujbă bisericească ortodoxă, al cărei loc de apariție este disputat în principal de Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Dealu din Târgoviște. Conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508. Fapt atestat este că, în 1861, Alexandru Odobescu a găsit la Bistrița olteană șapte exemplare ale ‘Liturghierului’ lui Macarie”, afirmă arhimandritul Veniamin Micle, în cartea sa „Ieromonahul Macarie, tipograf român (1508—1512)”, p. 40.

Citeste si:  Schitul de la Iezer, între istorie şi legendă

„Cu zestrea ei de odoare liturgice, moșii, venituri din vămi sau scutiri de dări, cu importanta bibliotecă pe care o deținea încă din secolul al XVI-lea, Mănăstirea Craioveștilor de la Bistrița a însemnat pentru Țara Românească tot atât de mult ca Neamțul  pentru Moldova”, adaugă istoricul vâlcean Florin Epure.

Alexandru Odobescu, în 1861, „semnalează la Bistrița 150 de manuscrise, dintre care 80 slave, 40 românești și 30 grecești”, iar Grigorie Tocilescu, în 1884, ridică de la Bistrița „două sute șaizeci și două de cărți românești, grecești și slavonești și manuscrise slavonești și românești” (conform arhimandritului Veniamin Micle, „Mănăstirea Bistrița olteană”, p. 241).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata