Gabriela Firea: Victor Ponta va fi un preşedinte care uneşte România, după 10 ani de conflict perpetuu

12

Vicepreședintele PSD Gabriela Vrânceanu Firea a declarat că mesajul transmis vineri de premierul Victor Ponta prin participarea la evenimentul de inaugurare a Piațetei Sfântul Papa Ioan Paul al-II-lea din Cacica și la cele două slujbe de Sfânta Maria de la Mănăstirea Putna din Suceava și de la Mânăstirea Nicula din Cluj că, indiferent de confesiune, catolici sau ortodocși, românii trebuie să fie uniți prin credința în Dumnezeu, nu este unul electoral și a afirmat că a venit momentul ca România să fie unită și solidară.

Citeste si:  Oprea: Singurul candidat pe care UNPR îl va susţine la Preşedinţia ţării este Victor Ponta

‘Mesajul premierului nu este unul electoral. Credința nu are legătură nici cu politica șinici cu alegerile! Ea are legătură cu valorile și cu tipul de personalitate al fiecăruia. După 10 ani în care societatea românească a fost dezbinată de un conflict perpetuu, declanșat și întreținut de la cel mai înalt nivel al statului, a venit momentul ca România să fie unită și solidară. Mă bucur că Victor Ponta este alături de credincioși, în mijlocul lor și transmite acest semnal. Dovedește astfel că reprezintă acel model de politician capabil să garanteze consensul și unitatea societății’, a declarat senatorul Gabriela Vrânceanu Firea, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă .

Citeste si:  Sunt convins că Dan Şova, după alegerile prezidenţiale, se va întoarce în Guvern, declară premierul Ponta

România este țara în care toți credincioșii ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți sau neoprotestanți trebuie sa trăiască împreună și să-și cinstească religia și tradițiile, a afirmat, vineri, la Cacica, prim-ministrul Victor Ponta, care a participat la inaugurarea pieței Sfântul Ioan Paul al II-lea din fața bisericii romano-catolice din localitate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata