Ponta: În ”Anul Brâncoveanu” trebuie să privim spre viitor şi să învăţăm din înţelepciunea acestui mare conducător

36

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, 16 august, că în ”Anul Brâncoveanu” trebuie să privim spre viitor și să învățăm din caracterul, înțelepciunea și sacrificiul acestui mare conducător român, acesta fiind un semn de respect și o dovadă a mândriei pe care o simțim, ca români, față de valorile noastre autentice.

”Mă bucur ca pot contribui la marcarea celor 300 de ani care s-au scurs de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu. În 2013, am dezvelit la Muzeul Yedikule din Turcia placheta dedicată domnitorului Brâncoveanu și celor patru fii ai săi, un gest pe care l-am văzut ca pe o reconciliere cu istoria.

Citeste si:  Persoanele fizice vor putea comunica electronic cu ANAF în "Spaţiul privat virtual"

Acum, în ”Anul Brâncoveanu”, cred că trebuie să privim spre viitor și să învățăm din caracterul, înțelepciunea și sacrificiul acestui mare conducător român. Este un semn de respect și o dovadă a mândriei pe care o simțim, ca români, față de valorile noastre autentice”, a scris premierul pe contul său de Facebook. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata