Ruga satului, sărbătorită în peste 30 de localităţi din judeţul Caraş-Severin

22

Hramul bisericilor, care coincide și cu Ruga satului, conform tradiției religioase, a fost sărbătorită la sfârșitul de săptămânii trecute în peste 30 de localități din județul Caraș-Severin.

Sărbătoarea a început cu praznicul Adormirii Maicii Domnului și continuă cu Ruga satului, prilej cu care întreaga comunitate petrece. În aceste zile dimineața se merge la biserică, unde participă cu toții la Sfânta Liturghie, după care familiile, alături de oaspeții lor, se așează la masa îmbelșugată, cu bucate special preparate, de la care nu lipsesc tradiționalele prăjituri bănățene. Urmează odihna, pentru ca seara toți participă la Căminul cultural, unde are loc, până spre dimineață, ‘hora satului’.

Citeste si:  Peștera cu Oase, locul unde s-au descoperit rămăşiţele celui mai vechi om din Europa

‘Este o tradiție de generații, pe care noi o ducem mai departe. Este o sărbătoare străveche a satului și este hramul bisericii, atât la cea ortodoxă, cât și la cea greco-catolică slovacă din satul nostru. Până în 1997, Ruga se ținea de două ori pe an, în Duminica Tomii și acum. Cea din duminica Tomii, însă, din cauza problemelor financiare, a dispărut’, a declarat sâmbătă, preotul paroh din satul Scăiuș, Cristian Guran.

Ruga este, de asemenea, singurul moment din an în care toți fiii satului vin acasă, indiferent în ce parte a lunii se află.

Citeste si:  DNA: Căncescu a făcut demersuri concrete pentru înstrăinarea unei firmei prin care a luat mită

‘Este un obicei frumos, la care vin cu toții să se întâlnească, rude sau vechi prieteni. La organizarea rugii contribuie întreaga comunitate, iar Consiliul Local și Primăria o sprijină. Mă bucur că Banatul nu își pierde această tradiție, fără a se ține cont de confesiuni’, a afirmat Ioan Borduz, primarul comunei Fârliug.

Următoarea ‘Rugă a satului’ va avea loc, în Caraș-Severin, pe data de 8 septembrie, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în alte aproape 30 de sate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata