Arboretele de pe sărături de la Sovata – un loc unic în lume

76

La coada Lacului Ursu din Sovata – cel mai mare și mai cald lac salin din lume – se află un alt loc unic în lume, și anume ‘Arboretele de pe Sărături’, adică un munte de sare acoperit cu vegetație, inclusiv arbori.

Un loc asemănător există doar în Israel, lângă Marea Moartă, dar lângă acest lac vegetația este inexistentă, iar zona este pustie și, din acest punct de vedere, arboretele de pe sărături de la Sovata este unic pe mapamond, fiind înconjurat de o vegetație extrem de abundentă.

Pentru a pune în valoare unicitatea zonei, Primăria Sovata a semnat cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în 26 iulie 2011, contractul de finanțare pentru proiectul ‘Drumul Sării Sovata — Reabilitare și extindere infrastructura de vizitare a rezervației naturale Lacul Ursu și arboretele de pe sărături’, care este în execuție și se va finaliza în această lună și care va da posibilitatea turiștilor să viziteze zona, dar în același timp să o protejeze.

Primarul orașului Sovata, Peter Ferenc, a spus că pe ‘Drumul Sării’ există Rezervația ‘Lacul Ursu și arboretele de pe sărături’, care se întinde pe o suprafață de 79 de hectare, cuprinde două lacuri amenajate, Ursu și Aluniș, precum și alte patru lacuri neamenajate, respectiv lacurile Roșu, Verde, Paraschiva și Mierlei. Drumul Sării va avea alei din lemn, pontoane și foișoare astfel încât turiștii să poată admira arboretul unic în lume, precum și lacurile saline neamenajate, fără însă a afecta în vreun fel rezervația.

Citeste si:  Nuţu Cămătaru rămâne în arest preventiv

‘Este ultimul nostru proiect pe POR care ar trebui să se finalizeze anul acesta, în iulie, sper că și constructorul o să respecte perioada contractată în așa fel încât pe data de 20 iulie, când se termină contractul, Drumul Sării să fie predat. Se lucrează momentan intens, aici vor fi două alei de studii în jurul lacului — aleea sării și aleea ursului — practic două poteci care vor trece prin anumite zone din aria protejată, cu panouri care vor descrie ce înseamnă această arie protejată, ce înseamnă această regiune a sării.

Citeste si:  Proiectul de lege privind pensiile militare de stat, adoptat de Senat

Bineînțeles că vor fi și anumite panouri despre flora și fauna regiunii, cu explicații despre ce anume deosebește această regiune de alte regiuni. Știm foarte bine că este o regiune unică, nu numai în Europa, chiar și în lume, pentru că nicăieri lângă lacuri helioterme sărate nu se întâlnește o vegetație atât de abundentă. Deci suntem unici din acest punct de vedere și am considerat că este foarte important ca să explicăm și turiștilor acest fenomen, să aibă grijă tot mai mare de aceste regiuni, de această pădure care se află în jurul Lacului Ursu. Bineînțeles că este important ca turiștii să folosească exact aceste poteci și să nu umble peste tot pe unde apucă, deci să creăm condiții cât mai bune de plimbare prin aceste păduri și pe lângă aceste lacuri.

Lacurile care nu pot fi folosite pentru îmbăiere vor fi închise, dar va exista posibilitatea de a umbla în jurul lor, va trebui ca stâncile de sare care există să fie iluminate, pentru ca cei care se plimbă seara să vadă cum arată aceste stânci de sare’, a spus primarul din Sovata, Peter Ferenc.

Citeste si:  BVB: Rulaj de aproape 33 milioane lei, marţi; tranzacţii de circa 14 milioane de lei cu acţiuni Fondul Proprietatea

Edilul a arătat că astfel se încearcă să se creeze un spațiu cât mai mare de recreare pentru turiști, nu doar pentru cei care vin la tratament — întrucât Sovata este renumită prin apele sale sărate, prin nămolurile sapropelice, prin locurile de plimbare și locurile de recreere.

‘Asta dorim să dezvoltăm prin acest proiect, ca turiștii care vin la tratament la Sovata să aibă posibilități de a se plimba într-o zonă foarte sănătoasă pentru că aerul este bogat în sare, în mijlocul naturii, în mijlocul pădurii, unde plimbarea și apoi odihna pe o bancă este deosebit de importantă pentru cei care ne vizitează’, a spus Peter Ferenc.

Momentan stadiul fizic al construcției Drumului Sării este de 80%, iar cel material este de 60%, pentru că încă nu a fost realizată partea de iluminat public și partea de control video, care necesită o sumă mare.

Citește și
1 Comentariu
  1. mosad spune

    3000m lacul ursu?

    o fi ceva ocean

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata